ALBASAT
Societate

Agricultorii moldoveni în premieră se aliniază standarde internaționale SMETA pentru a confirma că au afaceri etice și pentru a fi competitivi în rețelele europene

Trei producători de fructe din Moldova în premieră s-au aliniat la standardele SMETA recunoscute la nivel global, care confirmă îmbunătățirea practicilor etice de-a lungul lanțului de aprovizionare, începând cu condițiile de muncă în cadrul companiilor. Respectarea acestor cerințe oferă un avantaj competitiv pe piețele de export și facilitează accesul produselor agricole în rețelele comerciale europene, dar și contribuie la crearea locurilor decente de muncă în spațiul rural.

Performanțele producătorilor care au implementat standardele SMETA, precum și standardele GLOBALG.A.P. și GRASP au fost anunțată în prezența antreprenorilor agricoli, reprezentanților Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, ai companiilor de certificare și reprezentanților USAID Moldova, care a susținut agricultorii în ralierea afacerilor agricole la standardele internaționale.

În ultimul timp, consumatorii sunt tot mai preocupați de cerințele etice și sociale respectate de furnizorii de produse, iar rețele comerciale din UE condiționează încheierea contractelor de livrare a fructelor, strugurilor sau legumelor cu respectarea cerințelor SMETA.

Standardele  SMETA se referă la evaluarea practicilor de securitate și condițiilor de muncă, sistemelor de management, drepturilor omului, implicit dreptului la muncă, evaluarea de mediu și etica în afaceri, ajutând companiile să-și îmbunătățească practicile de afaceri responsabile și durabile. Deși în Republica Moldova standardele SMETA sunt implementate în alte industrii, în sectorul agricol deocamdată aceste standarde nu au fost implementate.

Totodată, astăzi un grup de nouă producători de mere, prune, caise și struguri de masă au primit certificatele GLOBALG.A.P. și GRASP, care confirmă calitatea și siguranța fructelor produse. Până în prezent, în Republica Moldova, circa 100 de agricultori au implementat standardele GLOBALG.A.P. și peste 40 – standardele GRASP: Certificarea GLOBALG.A.P. sporește competitivitatea fructelor, strugurilor și legumelor pe piața internațională, fiind solicitată de importatorii din Uniunea Europeană și din Orientul Mijlociu.

În cadrul evenimentului, secretarul de stat al Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban a afirmat că agricultorii certificați sunt ambasadorii care promovează implementarea standardelor internaționale și încurajează alți producători să corespundă cerințelor internaționale. Pe viitor, Republica Moldova, ca țară candidată, trebuie cu pași rapizi să se conformeze cerințelor la care se conformează toți producătorii europeni, deoarece Moldova are șanse să-și găsească un loc bun pe piața europeană, de aceea statul va veni în acest sens cu suport metodologic și suport financiar prin intermediul programelor de subvenționare, a spus Vasile Șarban.

Potrivit lui Igor Spivacenco, manager de programe în cadrul USAID Moldova, scopul programelor USAID este de a susține eforturile antreprenorilor agricoli de diversificare a piețelor de desfacere și accelerarea fluxului de comerț cu țările UE. In ultimii ani vedem accelerarea implementării standardelor comerciale, care au generat investiții în sector și au sporit exportul pe piețele internaționale. USAID va continua prin intermediul Proiectului Competitivitate și Reziliență Rurală În Moldova să susțină sectorul agricol să se își revină de după criza regională, a menționat Igor Spivacenco.

Vera Iabanji, administratoarea companiei Byiaz Salkim din Gagauzia, a declarat că alinierea companiei la standardele SMETA, alături de certificatele GLOBALG.A.P. și GRASP, pe care le deține, reprezintă un nou nivel de a face afaceri agricole, cu alte posibilități de a ieși pe noi piețe de desfacere și a vinde mai ușor produse de calitate și sigure. ”Implementarea acestor standarde sunt importante pentru noi, pentru angajații noștri și pentru partenerii noștri comerciali”, a menționat antreprenoarea.

Related posts

Participă mâine la Maratonul Eco Run în cadrul Zilelor Orașului Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Persoanele vaccinate peste hotare vor fi introduse în Registrul național de imunizare

Albasat

Erdogan a vizitat fosta bazilică Sfânta Sofia din Istanbul

Albasat

Leave a Comment