Prevederile recent aprobate privind incriminarea separatismului în legislația Republicii Moldova nu vor afecta procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană. De asemenea, nu vor afecta persoanele de bună-credință. Prevederile au menirea de a preveni și combate amenințările la adresa suveranității și integrității teritoriale a țării. Declarațiile vicepremierului pentru reintegrare, Oleg Serebrian, și au fost făcute la o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Kent D. Logsdon, transmite IPN.
Vicepremierul a accentuat că atât politicile de reintegrare a țării, cât și mecanismele agreate în negocieri trebuie să conducă la reglementarea pașnică și definitivă a conflictului transnistrean, cu demilitarizarea în paralel a regiunii, restabilirea controlului din partea autorităților constituționale și completarea reformelor structurale pe întreg teritoriul țării.
Parlamentul a votat joi un proiect de lege prin care Codul Penal va fi completat cu o nouă componentă de infracțiune, și anume – acțiunile săvârșite cu scopul de a separa o parte din teritoriul Republicii Moldova, precum și distribuirea informațiilor care incită la astfel de acțiuni.
- Poliția din Nisporeni avertizează: Pericol major pe gheața râurilor și lacurilor
- Ger puternic și polei: avertismentul poliției pentru locuitorii raionului Nisporeni
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024

