ALBASAT
Societate

Anul a început cu mai puține împrumuturi de la bănci

Anul a început cu mai puține împrumuturi de la bănci. În ianuarie, creditele noi acordate au constituit 3 127,66 milioane de lei. Cifra este în scădere cu 28,6% față de luna decembrie 2022. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, cea mai mare parte a creditelor – 78,4% – a fost contractată de către societățile comerciale nefinanciare, transmite IPN.

În mare parte, solicitanții de credite preferă să se împrumute în lei. Din totalul creditelor accesate în ianuarie, aproape 69% sunt creditele în moneda națională. Din perspectiva termenelor de acordare, cele mai solicitate rămân a fi creditele cu termene de la 2 până la 5 ani, cu o pondere de 50,3% în totalul creditelor acordate.

Rata medie nominală la creditele noi acordate în moneda națională s-a majorat cu 0,29 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă și a constituit 14,26%. Rata medie la cele în valută s-a majorat cu 0,64 puncte procentuale, constituind 5,76%.

Persoanele fizice în luna ianuarie 2023 au contractat creditele în volum de 558,7 milioane de lei (-12,5% comparativ cu luna precedentă). Partea majoră (75,7%) a fost acordată pentru consum. Majoritatea acestor credite, 347,2 milioane de lei, au fost acordate în moneda națională pe termene de la 2 până la 5 ani.

Creditele imobiliare dețin ponderea de puțin peste 19% din totalul creditelor acordate persoanelor fizice și au fost acordate, preponderent, în moneda națională (61,5%).

Rata medie la creditele acordate în moneda națională de consum s-a diminuat cu 0,19 puncte procentuale și a constituit 16,71%, în timp ce rata medie la creditele acordate în moneda națională pentru procurarea imobilului a crescut cu 0,20 puncte procentuale, constituind 13,21%.

Comparativ cu luna precedentă, persoanele juridice au solicitat în luna de referință mai puține credite atât în moneda națională (-33,3%), cât și în valută (-26,6%) și atașate la cursul valutei2 ( -52,8%). Partea majoră (78,4%) a creditelor noi acordate a fost contractată de către societățile comerciale nefinanciare.

Related posts

Guvernul susține interzicerea băuturilor alcoolice energizante

Albasat

80 la sută dintre cei infectați cu coronavirus încă au simptome la două luni după îmbolnăvire (studiu)

Albasat

5 mai – Ziua Mondială a Igienei Mâinilor

Albasat

Leave a Comment