ALBASAT

Guvernul anunță trei mecanisme de finanțare pentru primăriile amalgamate voluntar

ActualitateSocietate

Primăriile care aleg amalgamarea voluntară vor beneficia de finanțări pentru pregătirea proiectelor, investiții calculate în funcție de numărul de locuitori și sprijin bugetar timp de trei ani pentru acoperirea costurilor de tranziție. Măsurile fac parte din pachetul de finanțare al Guvernului pentru susținerea reformei administrației publice locale, în valoare totală de 6,5 miliarde de lei, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a declarat că executivul a decis să tripleze stimulentul de dezvoltare pentru a ajuta comunitățile amalgamate să atragă investiții mai mari și să îmbunătățească serviciile publice.

Potrivit lui, sprijinul financiar va fi acordat prin trei mecanisme. Primăriile vor putea primi între 400 de mii și un milion de lei pentru elaborarea documentației tehnice, iar stimulentul de dezvoltare va ajunge la echivalentul a 3 mii de lei pentru fiecare locuitor al noii unități administrativ-teritoriale. În plus, în perioada 2028-2030, primăriile rezultate în urma amalgamării vor beneficia anual de sume cuprinse între 500 de mii și două milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor de tranziție.

Banii vor putea fi utilizați pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare, reabilitarea drumurilor locale, modernizarea iluminatului public, creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, precum și pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale, medicale și sociale.

„Nu mai vorbim despre sate care trebuie să supraviețuiască, ci despre programe care dezvoltă comunitățile. Prin amalgamare, o comunitate va avea resursele financiare suficiente pentru a implementa și finaliza proiecte majore, trecând de la o abordare de subzistență la una de dezvoltare reală”, a subliniat vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale.

Potrivit datelor prezentate, aproximativ 85% dintre primăriile din țară au inițiat procesul de amalgamare voluntară, iar jumătate dintre acestea au adoptat deja deciziile finale în consiliile locale. Autoritățile îndeamnă primăriile care nu au finalizat procedurile să o facă în luna august pentru a putea beneficia de întregul pachet de finanțare.