ALBASAT
Societate

Președinta Maia Sandu efectuează joi o vizită de lucru în România

Președinta Maia Sandu va efectua joi o vizită de lucru în România. La București, șefa statului va discuta despre cooperarea bilaterală, situația de securitate a țării și despre parcursul european al Republicii Moldova, transmite IPN.

Președinția de la Chișinău precizează că vizita este efectuată la invitația președintelui României, Klaus Iohannis. Din delegația de la Chișinău face parte și ministrul afacerilor externe și integrării Europene, Nicu Popescu.

„Consultările politice ale președinților Klaus Iohannis și Maia Sandu se înscriu în cadrul cuprinzător al cooperării strânse în plan bilateral și european, precum și al susținerii clare și ferme a României pentru Republica Moldova și pentru reziliența sa. În cadrul discuțiilor vor fi abordate proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educație sau societate informațională, cu accent pe inițiativele menite să conecteze Republica Moldova cu spațiul Uniunii Europene, cu beneficii reale și concrete pentru cetățenii Republicii Moldova. Vor fi discutate, totodată, stadiul și sprijinul României privind parcursul european al Republicii Moldova”, precizează Administrația prezidențială de la București.

De asemenea, cei doi președinți vor avea un schimb de opinii privind provocările de securitate, precum și modalitățile de gestionare a efectelor economice, sociale și umanitare ale agresiunii Rusiei în Ucraina.

Related posts

Vladimir Voronin, reales în funcția de președinte al PCRM

Albasat

Moldova a fost aleasă în calitate de stat membru în Comitetul turism și competitivitate

AlbasatTV, Nisporeni

Bilanțul deceselor din cauza COVID-19 a ajuns la 116

Albasat

Leave a Comment