Prim-ministrul Dorin Recean l-a primit în vizită la Guvern pe Principele Radu al României. Oficialii au discutat lucruri la nivel local, regional și internațional. O atenție sporită a fost acordată pașilor întreprinși de Republica Moldova în procesul de aliniere la standardele europene, transmite IPN.
„Vă suntem recunoscători că, prin ceea ce faceți, puneți Moldova pe harta lumii, promovați cu atâta generozitate, în marile capitale europene, dezideratul nostru de aderare la UE, dar și pentru că reușiți să mobilizați comunitatea de afaceri românească să investească în țara noastră. E important să intensificăm parteneriatul cu România”, a declarat premierul Dorin Recean, citat într-un comunicat de presă remis de Guvern.
„Împreună cu Maiestatea Sa Margareta, ne facem datoria pe care o avem față de Coroană, față de strămoși și față de viitorul nostru comun. Ne-am propus să facem un tur în țările europene, acolo unde vocea noastră poate să însemne ceva, iar prin prezența noastră să facem să se înțeleagă mai bine de ce este important ca Republica Moldova să devină membru al UE. Ținem să facem și la București, și la Chișinău lucruri care să sprijine cooperarea moldo-română pe domeniul educației, economiei și la nivel de societate civilă”, a subliniat Principele Radu.
În anul 2015, Principele Radu al României a fost decorat cu titlul onorific Doctor Honoris Causa al Universităţii Academiei de Ştiinţă a Moldovei. Titlul a fost acordat în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru promovarea valorilor morale şi culturale autentice şi pentru consolidarea relaţiilor de colaborare moldo-române.
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan
- Maia Sandu, la Forumul pentru Integrare Europeană: Prioritățile se concentrează pe trei domenii-cheie
- PAS își exprimă susținerea pentru Elena Lasconi în turul 2 al prezidențialelor din România
- Cursul valutar oficial la 26.11.2024