ALBASAT
Societate

Hartă interactivă de cooperare pentru dezvoltare între Moldova și Germania

Cooperarea oficială pentru dezvoltare între Republica Moldova și Germania, precum și „microproiectele” Ambasadei germane la Chișinău sunt prezentate pe o hartă interactivă lansată joi la Chișinău. Portalul  Germany4Moldova oferă o prezentare generală a cooperării bilaterale de dezvoltare oficială a Germaniei, precum și a proiectelor locale mai mici finanțate de Ambasada Germaniei, transmite IPN.

Harta interactivă a fost prezentat în cadrul unui eveniment organizat de către Ambasada Germaniei în Republica Moldova, Societatea Germană pentru Cooperare Internațională și Banca Germană pentru Reconstrucție.

Ambasadoarea Germaniei la Chișinău, Margret Uebber, a declarat că astăzi este marcată a 30-a aniversare a cooperării dintre Republica Moldova și Germania. Este vorba despre un schimb constructiv și deschis pentru un viitor mai bun al cetățenilor Republicii Moldova. De asemenea, este o ocazie pentru a trece în revistă tot ceea ce s-a realizat până acum și ceea ce este în proces de desfășurare proces.

Începând din 1993 până în 2022, Germania a furnizat asistență bilaterală de dezvoltare Republicii Moldova în valoare totală de 193,2 milioane euro, precum și 150 milioane euro pentru a ajuta Moldova să atenueze impactul războiului „Acordarea statutului de țară candidat pentru integrarea la Uniunea Europeană acordă un imbold cooperării moldo-germane. Noi aparținem împreună familiei europene, de aceea Germania va continua susținerea Republicii Moldova pe calea ei de a deveni membră deplină a acestei familii”, a menționat ambasadoarea Margret Uebber.

Prezent la eveniment, vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al dezvoltării economice și digitalizării, a menționat că Germania este unul dintre principalii parteneri europeni ai Republicii Moldova în parcursul european. „Mergem hotărât și cu pași fermi spre UE și știm că partenerul nostru, Germania, este alături de noi în acest parcurs. Nu în ultimul rând, Germania este un partener economic important pentru Republica Moldova. Investitorii germani schimbă cu adevărat comunitățile din țara noastră, odată cu prezența lor. Mii de familii au o sursă de venit datorită investițiilor germane”, a notat Dumitru Alaiba.

Directoarea de țară pentru GIZ Moldova, Claudia Hermes, a declarat că GIZ, prin implementarea proiectelor sale, împreună cu Guvernul Germaniei, răspund la necesitățile populației din Republica Moldova. Și GIZ a implementat numeroase proiecte pentru dezvoltarea economică, astfel oferind suport și creând oportunități pentru investiții. „Vorbim despre autoritățile publice locale, societatea civilă. Muncim pentru dezvoltarea regională și ne focusăm foarte mult pentru a oferi acest cadrul legal, pentru a conecta diverși agenți etc. La fel susținem Guvernul și societatea civilă pentru a preveni corupția, susținem comunitățile și refugiații din Ucraina”, afirmă Claudia Hermes.

Șeful oficiului din Chișinău a Băncii de Dezvoltare a Germaniei KfW, Sergiu Guțu, a menționat că este vorba despre o contribuție la crearea și modernizarea serviciilor publice accesibile. „Începând cu anul 2005 și până în prezent, valoarea totală a proiectelor deja implementate și în curs de implementare, prin intermediul KfW, a depășit o sută de milioane de euro. Sunt bani acordați sub formă de grant de către Guvernul federal german. Peste 400 de mii de cetățeni din Republica Moldova au devenit deja beneficiari direcți ai proiectelor de modernizare a infrastructurii sociale pe ambele maluri ale râului Nistru”, a mai spus Sergiu Guțu.

Related posts

Эпидемиолог: На всех домах, в которых живут люди, приехавшие из-за рубежа, должно быть написано „карантин”

Albasat

Persoanele defavorizate vor primi compensaţii pentru sezonul rece fără a depune cereri

Albasat

Încă o persoană cu COVID-19 a decedat

Albasat

Leave a Comment