Prestatorii de servicii sociale își pun speranțe în elaborarea mecanismului de calculare a costului serviciilor sociale, pentru a favoriza contractarea acestor servicii de către stat
Un grup de lucru coordonat de Asociația Obștească Institutum Virtutes Civilis și Ministerul Muncii și Protecției Sociale elaborează în prezent o metodologie de calculare a consturilor per beneficiar al serviciilor sociale. Documentul este necesar atât autorităților publice, cât și prestatorilor de servicii sociale, întrucât în baza lui vor putea planifica bugetele și vor face achiziții publice de servicii sociale.
Proiectul metodologiei este consultat periodic cu reprezentanți ai direcțiilor finanțe și asistență socială din raioane, dar și cu reprezentanți ai ONG-urilor și prestatorilor de servicii. Documentul final urmează să devină act normativ, iar până la sfârșitul acestui an se planifică pilotarea metodologiei în câteva raioane.
„Suntem acum pe ultima sută de metri cu deschiderea unui Centru de zi pentru adolescenții cu tulburări din spectrul autismului. Este un serviciu foarte necesar beneficiarilor noștri. Ne așteptăm ca acest serviciu, dar și altele pe care le creăm cu ajutorul donatorilor, să fie finanațate ulterior în totalitate de către stat. Noi participăm activ la consultarea metodologiei care se elaborează acum, deoarece vrem să obținem, în final, un instrument eficient pentru planificarea bugetelor serviciilor sociale și pentru achizițiile publice ale acestor servicii”, spune Aliona Dumitraș, directoare executivă a Asociației Obștești „SOS Autism”.
Elaborarea metodologiei este parte a proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Fundația Soros Moldova și implementat de IP Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis.