UE investește 6,2 miliarde de euro în proiecte de infrastructură pentru întreaga Europă. Din acești bani, 250 de milioane de euro vor fi alocați pentru conexiunile transfrontaliere între Ucraina, Moldova și țările lor vecine din Uniunea Europeană, informează Comisia Europeană într-un comunicat, transmite IPN.
Potrivit comisarului european pentru transporturi, Adina Vălean, aceste proiecte vor ajuta la finalizarea rețelei transeuropene de transport, TEN-T, coloana vertebrală a economiei UE. „Mă bucur în mod deosebit că 250 de milioane de euro vor îmbunătăți conexiunile transfrontaliere între Ucraina, Moldova și vecinii lor din UE, România, Ungaria, Slovacia și Polonia. Aceste proiecte vor facilita transportul de mărfuri între UE și Ucraina, consolidând astfel culoarele de solidaritate”, a declarat Adina Vălean.
În total au fost selectate 107 proiecte de infrastructură de transport pentru a primi granturi UE în valoare de peste 6 miliarde de euro din partea Mecanismului pentru Interconectarea Europei, instrumentul UE pentru investiții strategice în infrastructura de transport. Mecanismul pentru Interconectarea Europei sprijină dezvoltarea unor rețele transeuropene de înaltă performanță, durabile, inteligente și interconectate în mod eficient în domeniul transporturilor, al energiei și al serviciilor digitale.
- Maia Sandu, la Strasbourg: Moldova este pregătită să deschidă negocierile de aderare la UE
- Angajatorii din Nisporeni, invitați să susțină noua generație de profesioniști
- O nouă derogare de 30 de zile de la sancțiunile impuse de SUA petrolului rusesc
- Aviația rusă, mai izolată decât în perioada sovietică – zboruri directe în doar 31 de țări
- Dan Perciun, la Nisporeni: „Capitala Sportului 2026” va aduce noi investiții în dezvoltarea sportului

