ALBASAT
Actualitate Societate

Piotr Guțul: Moldova nu e gata să adere la UE pentru că nu respectă consumatorii

Președintele Asociației Obștești Republicane „Protecția Consumatorilor”, Piotr Guțul, consideră că Republica Moldova nu e gata să adere la Uniunea Europeană deoarece nu respectă Legea privind protecția consumatorilor.

Piotr Guțul

Piotr Guțul a spus, într-o conferință de presă la IPN, că sistemul judecătoresc al Republicii Moldova și Procuratura  refuză să apere drepturile consumatorilor, iar MAI, conducerea Parlamentului și președintele țării încalcă Legea cu privire la protecția consumatorului.

În opinia sa, actuala Lege cu privire la protecția consumatorilor nu este aplicată. Nici Codul Penal nu se respectă atât timp cât Procuratura refuză să pornească procese penale împotriva judecătorilor care refuză să examineze cauzele cu privire la protecția consumatorilor.

La Asociație se adresează persoane care invocă plăți nejustificate pentru termificare legate de calculele care se aplică celor conectați la sistemul centralizat de încălzire și celor cu încălzire autonomă. Asociația a trimis o scrisoare deputatului Vlad Batrîncea, care să formuleze un demers la Curtea Constituțională. Dar cererea a ajuns la președintele Comisei juridice, Olesea Stamate, care a refuzat să ia o decizie pe subiect. În consecință, susține Piotr Guțul, Asociația nu a primit niciun răspuns de la nicio autoritate.

Efima Morari, locuitoare a unui bloc locativ din Chișinău, susține că de foarte mult timp îngheață în apartamentul său. Deși locuința sa nu este racordată de ceva timp la sistemul centralizat de termificare, continuă să îi vină facturi de la furnizori, iar datoria acumulată urcă la 7 mii de lei. Nici la ANRE nu i-a fost rezolvată problema, instituția a invocat că nu are competențe în acest sens.

Femeia spune că avut loc o ședință de judecată, fără prezența sa. Ulterior a primit o scrisoare ca să plătească suma. Peste o lună a venit executorul judecătoresc care i-a spus că trebuie să mai achite 3200 de lei. Iar Termoelectrica a atenționat-o că, dacă nu va plăti, iarăși o va da în judecată.

Anatolie Dubavoi, consumator, se declară indignat de acțiunile guvernării care, potrivit lui, acționează împotriva legilor pe care tot ei le adoptă. „Tot ei schimbă legile împotriva poporului său”, a spus acesta.

on

Related posts

Cursul valutar oficial la 24.06.2021

Albasat

Armata Națională împlinește 29 de ani

Albasat

În premieră, o Asociație ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigare din Moldova are acces la energia regenerabilă

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment