Pe parcursul celor trei decenii de relații diplomatice, Republica Moldova și Italia au construit o legătură strânsă și strategică, bazată pe valorile europene pe care le împărtășesc. Declarația aparține vicepremierului Nicu Popesc, ministru al afacerilor externe și integrării europene, și a fost făcută la Roma, la ședința comună a comisiilor pentru afaceri externe a Senatului și a Camerei Deputaților, transmite IPN.
„Am transmis sincerele noastre mulțumiri pentru cele două rezoluții adoptate de Comisia pentru Afaceri Externe și Comunitare din cadrul Camerei Deputaților, care au exprimat susținerea deplină pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Aceste rezoluții reprezintă un semnal puternic de solidaritate din partea Italiei față de drumul nostru european”, a menționat Nicu Popescu.
Vicepremierul a reiterat angajamentul Guvernului de la Chișinău de a continua reformele la nivel intern pentru a accelera procesul de aderare a Republicii Moldova la UE. La fel, a menționat că Moldova se confruntă cu mai multe tipuri de atacuri hibride în încercarea de a destabiliza țara. În opinia sa, cel mai bun instrument în contracararea propagandei și a dezinformării este progresul. Aderarea europeană, calea aleasă de Republica Moldova, reprezintă acest progres.
„Am discutat, de asemenea, despre noi oportunități de colaborare în domeniul economic și consolidarea parteneriatelor în afaceri. Italia este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai Republicii Moldova, comerțul nostru cifrându-se la circa 690 de milioane de euro”, a mai spus Nicu Popescu.
- Băncile și furnizorii de plăți, obligați să informeze clar despre comisioane: Parlamentul a votat o nouă lege în prima lectură
- Mandat de arest pe numele fugarului Ilan Șor, în dosarul BEM
- Atac cu drone asupra Moscovei: o rafinărie de petrol, lovită pentru a doua oară în trei zile
- Doi decani de la Universitatea din Comrat, reținuți într-un dosar de corupție. Rectorul, cercetat în libertate
- Prejudiciul escrocheriilor online și telefonice este de 157 de milioane de lei, șeful IGP

