ALBASAT
Actualitate Societate

Adrian Lebedinschi renunță la mandatul de deputat

Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Adrian Lebedinschi, renunță la mandatul de parlamentar. El a anunțat că renunță la mandatul de deputat în favoarea mandatului de consilier în Consiliul municipal Chișinău, transmite IPN.

Deputatul susține că deja de opt ani activează în Parlament, însă a candidat la scrutinul local pe listele PSRM pentru a ajunge CMC. „Mă duc în Consiliul municipal să văd care este situația acolo. De asta și am candidat pentru a munci pentru Chișinău”.

În această legislatură, Adrian Lebedinschi a ajuns în Parlament în noiembrie 2021 pe lista supleanților după ce la mandat a renunțat colegul său de partid, Igor Dodon. După plecarea lui Adrian Lebedinschi, în fracțiunea BCS ar urma să ajungă Svetlana Popa de pe lista supleanților.

În CMC, Adrian Lebedinschi va activa alături de alți 5 colegi socialiști. După alegerile locale din 5 noiembrie, Partidul Socialiștilor a acumulat 6 mandate. Cele mai multe mandate de consilier, câte 20, le au Partidul Mișcarea Alternativa Națională și Partidul Acțiune și Solidaritate. Totodată, Partidului Comuniștilor are două mandate, iar Partidul politic „Renaștere”, Partidul Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul politic Partidul Nostru vor avea câte un consilier în CMC.

Related posts

4 partide au făcut activități ce pot fi calificate drept desemnare înainte de termen a candidaților

Albasat

Șapte localități din 10 și-au ales primarii din primul tur

Albasat

Amenzi de sute de mii de lei față de prestatorii de servicii cosmetologice și de frizer

Leave a Comment