ALBASAT
Actualitate Societate

Starea de urgență va fi prelungită cu încă 30 de zile

Starea de urgență se prelungește cu încă 30 de zile, începând cu data de 1 decembrie. Proiectul de hotărâre prezentat de Guvern a fost votat în Parlament, transmite IPN.

Ministrul afacerilor interne, Adrian Efros, a declarat în plen că raționamentele care au stat la baza deciziei CSE și a Guvernului se referă la riscurile asociate în mare parte cu războiul din Ucraina. „Autoritățile naționale în continuare trebuie să ia în calcul orice scenariu în legătură cu evoluția acțiunilor militare, implicarea factorului externe, precum și potențialele consecințe ale acestora asupra Republicii Moldova

Ministrul a menționat că, potrivit informațiilor furnizate de către serviciile specializate din țară, există o probabilitate înaltă că forțele armate ruse vor intensifica atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene. Acest fapt ar putea duce la perturbarea aprovizionării cu energie electrică a Republicii Moldova. În acest context, spune Adrian Efros, prelungirea stării de urgență ar permite Guvernului să ia măsurile necesare pentru a asigura, a menține și a consolida securitatea energetică a țării.

Proiectul cu privire la prelungirea stării de urgență a fost examinat în lipsa opoziției. Deputații din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor au părăsit sala plenului încă la începutul ședinței după ce niciuna dintre propunerile lor nu a fost susținută de majoritatea parlamentară. Fracțiunea BCS a solicitat inclusiv excluderea proiectului care vizează starea de urgență, menționând că „acest regim este în vigoare de doi ani și demonstrează în practică că puterea s-a transformat într-o dictatură care poate guverna doar folosind instrumentele de urgență”.

Starea de urgență a fost instituită pe 24 februarie 2022 și extinsă de atunci de mai multe ori, precedentul proiect în acest sens fiind votat în Parlament pe 21 septembrie.

Related posts

Cursul valutar oficial la 05.08.2022

Albasat

USMF „Nicolae Testemițanu” a marcat 75 de ani de activitate

Albasat

Mircea Geoană: Puterea interioară a românilor din țară și din afară este să îmbrățișăm Ideea Națională

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment