În Republica Moldova activează circa 50 de centre de plasament temporar pentru refugiați cu o populație de 2 900 de persoane venite din Ucraina ca urmare războiului declanșat de Federația Rusă, transmite IPN.
„În acest an am continuat să gestionăm criza refugiaților, care încă nu s-a terminat. În continuare gestionăm o rețea de aproximativ de 50 de centre de plasament temporar pentru refugiați cu o populație de 2 900 de refugiați”, a declarat ministrul muncii și protecției, Alexei Buzu, într-o conferință de presă.
Potrivit lui, în mare parte printre refugiați sunt femei, copii, vârstnici și persoane cu dizabilități
Potrivit responsabililor de la Inspectoratul General pentru Migrație, de la izbucnirea războiului din Ucraina, pe 24 februarie 2022, peste 100 de mii de refugiați ucraineni au venit în Republica Moldova, dar nu toți au ales să rămână. Circa 24 de mii au aplicat pentru protecție temporară, alții, aproximativ 7000, au obținut permis de ședere, iar 2400 au obținut cetățenia Republicii Moldova.
Miercuri Guvernul a aprobat un proiect potrivit căruia, refugiații din Ucraina vor beneficia în Republica Moldova de protecție temporară și după ridicarea stării de urgență.
- Moldova vrea să păstreze impozitul unic de 7% pentru rezidenții Moldova IT Park până în 2035
- Atacuri rusești cu rachete balistice asupra Kievului: un mort și 22 de răniți
- Noul premier al României, așteptat marți la Chișinău, în prima sa vizită externă
- Fermierii pot solicita subvenții de până la 10 lei pentru fiecare kilogram de carne
- Circa 330 de persoane reținute și 200 de polițiști răniți în urma protestelor din Milano

