Șeful Departamentului administrativ în cadrul Aeroportului Internațional Chișinău, Sergiu Spoială, va asigura interimatul funcției de administrator al întreprinderii, din 20 februarie, transmite IPN.
Agenția Proprietății Publice precizează că decizia a fost luată în urma aprobării cererii de demisie a fostului administrator, Constantin Vozian, depuse la începutul lunii curente.
Motivând demisia sa, Constantin Vozian a făcut trimitere la spectrul limitat al atribuțiilor administratorului. La fel, a menționat că obligativitatea de a coordona cu organele de conducere ale întreprinderii a marii majorități a deciziilor, chiar și a multora care valoric nu reprezintă importanță majoră, ceea ce face din organul executiv al unei întreprinderi de stat un element care nu are posibilitate să se concentreze pe dezvoltarea durabilă a întreprinderii, respectarea formalităților devenind rutina zilnică a unui administrator.
- 20 de școli vor fi renovate și dotate în următorii ani, în cadrul unui proiect finanțat de Banca Europeană de Investiții
- Bărbat reținut într-un dosar de escrocherie imobiliară cu un prejudiciu de peste 3 milioane de lei
- Trei angajați ai Moldatsa, reținuți după perchezițiile CNA în dosarul de abuz în serviciu
- Peste 15 mii de candidați au promovat bacalaureatul în acest an
- Trafic intens la Leușeni și Sculeni pe sensul de ieșire din Republica Moldova

