Rolul Republicii Moldova în procesul de reconstrucție a Ucrainei, dar și importanța consolidării infrastructurii regionale au fost discutate la Guvern de către premierul Dorin Recean cu reprezentantul special al Statelor Unite ale Americii pentru reconstrucția economiei Ucrainei, Penny Pritzker. Cei doi oficiali au discutat și despre atragerea investițiilor în Moldova, transmite IPN.
Șeful executivului a apreciat sprijinul oferit ucrainenilor de către partea americană, menționând că acesta reprezintă o investiție în securitatea întregului continent european. Totodată, premierul a accentuat disponibilitatea Republici Moldova de a fi parte la reconstrucția Ucrainei, prin realizarea unor proiecte care vor aduce beneficii atât cetățenilor Ucrainei, cât și celor din Republica Moldova.
„Punem accent pe realizarea proiectelor de îmbunătățire a infrastructurii și proceselor logistice, dar și a celor din domeniul energetic. În același timp, dezvoltăm infrastructura de afaceri pentru a atrage cât mai multe proiecte investiționale, orientate inclusiv spre piața și necesitățile Ucrainei”, a spus Dorin Recean, citat într-un comunicat de presă al Guvernului.
În context, prim-ministrul s-a referit la oportunitățile oferite de Republica Moldova antreprenorilor și la domeniile de perspectivă, în care ei își pot dezvolta cu succes afacerile. Printre acestea se numără sectorul energetic, cu accent pe energia verde, farmaceutica, tehnologiile informaționale, electronica și industria automotive.
La rândul său, reprezentantul special al SUA pentru reconstrucția economiei Ucrainei, Penny Pritzker, a subliniat că Statele Unite ale Americii vor rămâne un partener de încredere pentru Republica Moldova în eforturile de modernizare a țării, îmbunătățirea conectivității, atragerea investițiilor și realizarea agendei europene.
- TikTok, interzis în Albania după uciderea unui adolescent: premierul acuză platforma de violență
- Măsura de licențiere a importurilor de culturi cerealiere și oleaginoase va fi prelungită, MAIA
- Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță
- Sportivi premiați la Gala Sportului 2024
- Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024