Posesorii vehiculelor cu volanul amplasat pe partea dreaptă vor respecta mai multe condiții tehnice pentru a circula pe drumurile publice din țară. Excepție vor face mașinile aflate în trafic internațional. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de executiv, transmite IPN.
Documentul prevede echiparea cu oglinzi speciale periscopice a automobilelor cu volanul pe dreapta, care să asigure o vizibilitate mai bună în partea stângă. De asemenea, vehiculele vor fi echipate cu convertori pentru faruri, care să redirecționeze lumina pentru circulația pe partea dreaptă a părții carosabile în sensul de mers, cu excepția vehiculelor care permit adaptarea manuală sau automată a modului de direcționare a farurilor.
Cerințele tehnice impuse sunt menite să asigure șoferilor mărirea câmpului vizual pe partea stângă la efectuarea manevrelor de depășire a altor participanți la trafic.
- Moldova, invitată de UE să-și prezinte poziția de negociere pentru Clusterul 6 „Relații externe”
- Igor Grosu: Reforma APL continuă, șapte clustere au aprobat deja amalgamarea
- Apă mai scumpă pentru consumatorii casnici din Ungheni, Cantemir și Drochia
- MAE avertizează cetățenii moldoveni cu privire la controale extinse la frontiera Rusiei și Belarusului
- Flori, reculegere și emoție la Nisporeni. Vezi cum au fost comemorate victimele deportărilor staliniste

