Un bărbat de 31 de ani, suspectat de realizarea substanțelor narcotice pe aplicaţia Telegram, a fost reținut de oamenii legii. În timpul perchezițiilor efectuate la domiciliul din Chişinău al suspectului, polițiștii au ridicat mai multe tipuri de droguri, care ar valora pe piaţa neagră 700 de mii de lei, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, suspectul procura droguri prin aplicaţia „Telegram” sau prin intermediari, cu tranzacții pe rețelele de plăţi electronice. Banii erau transferaţi pe alte conturi curente, înregistrate în băncile comerciale din Republica Moldova pe numele persoanelor interpuse.
În timpul percheziției la domiciliul suspectului a fost ridicat hașiș, PVP (sare), marijuana, mefedronă și telefoane mobile.
Activitatea infracţională a bărbatului a fost deconspirată de către Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu cei de urmărire penală a inspectoratului de poliție din sectorul Ciocana al capitalei.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore şi riscă între 7 și 15 ani de închisoare.
IGP notează că investigațiile continuă, pentru a stabili implicarea altor persoane în acest caz.
- 15 centre de examen și aproape 3 000 de candidați la sesiunea suplimentară a bacalaureatului
- Au început lucrările la Stația regională de epurare din Nisporeni. Peste 11.600 de locuitori vor beneficia de servicii moderne de canalizare
- Directorul Penitenciarului Pruncul, plasat în arest preventiv. Este acuzat de corupție, viol și hărțuire
- Directorul Penitenciarului Pruncul, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile
- Zece oameni au murit, iar alți 62 au fost răniți în urma atacurilor asupra Ucrainei din ultimele 24 de ore

