În prima zi a primăverii, moldovenii își prind în piept mărțișoare. Etnologii precizează că nuanțele alb și roșu ale mărțișorului simbolizează curățenia și puritatea sufletească, transmite IPN.
Tradiția de a dărui mărțișoare de 1 martie este specifică pentru românii din toată cuprinderea, dar și pentru bulgari, macedoneni, greci, o parte din croați și o parte din unguri. Oamenii oferă astăzi în dar mărțișoare ca simbol al admirației lor pentru părinți sau prieteni, ca respect și stimă specială pentru profesori, colegi, ca simbol al dragostei față de partener. Dăruirea mărțișorului este însoțită de urări de bine, sănătate și iubire.

După ce mărțișorul este purtat toată luna martie, oamenii îl leagă de ramurile pomilor fructiferi tineri, cu convingerea că el va asigura rodnicia pomului și belșugul omului. În unele locuri, gospodari leagă mărțișorul de coarnele vitelor, pentru a le asigura sănătatea și mana.
Comitetul Interguvernamental UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a votat, pe 6 decembrie 2017, înscrierea pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a dosarului multinațional „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie” – dosar comun al Republicii Moldova, României, Bulgariei și Macedoniei.
- Angajatorii cer soluții pentru cazarea muncitorilor străini
- Introducerea tarifelor majorate pentru pașapoarte, amânată până pe 15 octombrie
- Guvernul pregătește restructurarea a circa 160 de instituții publice și reduceri de personal de până la 30%
- Guvernul propune instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile
- Două unități de transport pentru elevi au ajuns în raionul Nisporeni

