Angajații nodului feroviar din Ocnița au anunțat că vor suspenda activitatea începând cu data de 10 martie, dacă nu vor primi salariile restante. Decizia vine după mai multe proteste și notificări adresate conducerii companiei, transmite IPN.
Potrivit președintelui comitetului sindical al nodului feroviar din Ocnița, Dmitrii Fisiuc, angajații nu și-au primit salariile de 6-7 luni, iar situația a devenit insuportabilă.
„Conform legii, transmitem aceste notificări conducerii despre încetarea activității, începând cu 10 martie 2025. Îi îndemnăm pe toți ceilalți care nu s-au alăturat încă să ne susțină pentru a putea, în sfârșit, să ne primim salariile”, a spus Fisiuc într-un mesaj video plasat pe rețelele de socializare.
Sindicatul din Ocnița a precizat că sprijină acțiunile colegilor din alte orașe, precum Ungheni, Bălți și Basarabeasca, care se confruntă cu aceleași probleme legate de restanțele salariale.
Problemele financiare ale Căii Ferate din Moldova persistă de mai mulți ani, compania având dificultăți majore în a achita salariile. La începutul anului curent, salariile restante erau de 191 de milioane de lei.
- Cetățenii de peste 16 ani vor putea propune autorităților decizii de interes public
- Campionatul Republicii Moldova la haltere U23 s-a încheiat la Nisporeni: Cine sunt noii campioni naționali
- Hotărârile judecătorești din Moldova ar putea fi recunoscute și executate în alte state
- Protest în fața Parlamentului: opoziția contestă majorarea tarifului la gaze
- Valuri de căldură și incendii devastatoare în Spania și Franța: peste 320 de mii de persoane evacuate

