Cetățenii Republicii Moldova care au împlinit vârsta de 16 ani vor putea propune autorităților inițierea elaborării unor decizii de interes public. Prevederea se regăsește în proiectul legii privind participarea publică în procesul decizional, aprobat de Parlament în prima lectură, transmite IPN.
Potrivit documentului, inițiativele civice vor putea fi depuse prin platforma e-Democrație sau transmise autorităților în format electronic ori pe suport de hârtie. Acestea vor trebui să descrie problema identificată, soluția propusă și nivelul la care se referă – național sau local.
Autoritățile vor verifica admisibilitatea inițiativelor în cel mult 10 zile lucrătoare. Ulterior, acestea vor putea fi supuse colectării susținerii publice exclusiv pe platforma e-Democrație, cu autentificarea utilizatorilor prin serviciile guvernamentale. Perioada de colectare a semnăturilor va fi de la o lună până la șase luni.
Pentru examinarea oficială a unei inițiative vor fi necesare cel puțin 10 mii de semnături pentru cele de nivel național, iar pentru inițiativele locale pragul va fi stabilit în funcție de numărul locuitorilor comunității.
Proiectul prevede și noi instrumente de participare publică, precum adunările cetățenești și dialogurile naționale, dar și obligativitatea publicării consultărilor pentru proiectele de acte normative pe platforma particip.gov.md. Termenul pentru prezentarea recomandărilor din partea cetățenilor urmează să fie extins.
Documentul a fost elaborat de Cancelaria de Stat și urmează să fie examinat în lectura a doua.

