Bazinul Universității de Stat din Moldova, situat pe strada 31 august 1989, în spatele Casei Guvernului, a intrat în proces de renovare capitală. Lucrările sunt finanțate de Ministerul Educației și Cercetării cu aproximativ 10 milioane de lei, bani alocați din fondurile destinate modernizării instituțiilor publice de învățământ superior, transmite IPN.
Proiectul prevede reabilitarea completă a bazinului, prin modernizarea sistemului de filtrare a apei, reparația iluminatului, a rețelelor de apeduct și canalizare, dar și reamenajarea teritoriului adiacent. De asemenea, vor fi renovate încăperile auxiliare, vestiarele și sistemele de încălzire și electricitate.
„Asistăm la reparații care erau demult așteptate. Studenții Universității vor beneficia de condiții moderne, aliniate cu standardele de bună guvernanță”, a declarat secretarul de stat al Ministerului Educației, Sergiu Gurin,.
După finalizarea lucrărilor, bazinul va oferi condiții îmbunătățite pentru studenți și toți cei care îl frecventează.
- Rușii retrag masiv numerar din bănci, de frica naționalizării depozitelor
- 57 de microbuze noi pentru transportarea elevilor, transmise instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
- Protest la ANRE împotriva majorării prețului gazelor
- De la 1 septembrie, gazul se scumpește cu aproape 6 lei pe metru cub
- CFM: Toate vagoanele disponibile sunt rezervate pentru producătorii moldoveni, tranzitul cerealelor ucrainene se face cu vagoane ale operatorilor din Ucraina

