ALBASAT

Asistent parental, condamnat pentru violul unei copile de 12 ani

ActualitateSocietate

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, asistent parental, a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru violul repetat al unei copile de doar 12 ani, pe care o avea în grijă. Abuzurile au fost descoperite după ce minora a fost supusă unui examen ecografic, după care s-a constatat că fata era în săptămâna a 12-ea de sarcină, transmite IPN.

Potrivit procurorilor, primăvara trecută, între lunile martie și iunie, inculpatul a întreținut în mod sistematic rapoarte sexuale neconsimțite cu minora de 12 ani, plasată în familia sa pentru asistență parentală.

Procuratura Generală face apel către victimele abuzurilor sexuale sau martorii unor astfel de fapte să informeze autoritățile cât mai rapid, pentru a preveni cazuri similare.

Datele Inspectoratului General al Poliției arată că, numai în anul trecut, aproape 400 de copii au fost supuși uneia dintre cele cinci forme de violență sexuală, fixate în Codul Penal.

Specialiștii din domeniul protecției copilului și organizațiile de profil subliniază necesitatea introducerii educației sexuale în școli, precum și importanța de a le acorda sprijin victimelor.