Profesorii din România avertizează că vor continua protestele în zilele următoare și că ar putea intra chiar în grevă generală, iar până atunci vor fi boicota lecțiile într-un șir de instituții. Anunțul a fost făcut de sindicaliști, care au conchis că revendicările profesorilor nu au fost soluționate și că discuțiile lor cu președintele Nicușor Dan au eșuat, transmite IPN.
După dialogul de la Palatul Cotroceni, președintele Federației Educației Naționale „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că Nicușor Dan a luat act de solicitările profesorilor. Printre solicitările profesorilor sunt demisia ministrului de profil, Daniel David, abrogarea legii prin care a fost mărită norma didactică la învățământul preuniversitar, reducerea burselor pentru elevi și studenți, precum și problema de comasare a școlilor.
Marius Nistor a afirmat că Nicușor Dan nu s-a pronunțat în privința demisiei ministrului, iar în privința legii de austeritate, președintele a propus o nouă întâlnire peste maximum două luni, când ar urma să fie prezentate date exacte privind impactul măsurilor asumate de Guvernul Bolojan.
Totodată, mai mulți profesori au anunțat că vor boicota lecțiile. Mai exact, profesorii ar putea intra în clasă doar pentru a-i supraveghea pe elevi, vor nota absențele, respectiv rolul cadrelor didactice se va reduce, practic, la monitorizarea clasei, fără desfășurarea procesului educațional.
Sindicatele nu au făcut public numărul profesorilor care participă la boicot, iar autoritățile din educație nu au oferit până în prezent un răspuns în privința sancțiunilor. În mod normal, neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu este penalizată, de la avertisment verbal până la rezilierea contractului de muncă.
Anul școlar în România a început pe 8 septembrie, însă în loc să fie în sala de clasă, mii de profesori au protestat în Piața Victoriei din București.

