ALBASAT

MEC: două educatoare și directorul Grădiniței nr. 133 și-au dat demisia

ActualitateSocietate

Două educatoare și directorul interimar de la Grădinița nr. 133 din capitală și-au dat demisia, după ce la sfârșitul lunii martie în instituție a fost semnalat un caz de violență psihică și fizică asupra unui copil. Ministerul Educației și Cercetării a făcut anunțul după finalizarea anchetei, transmite IPN.

Potrivit MEC, cazul a fost examinat în cadrul a trei ședințe ale Consiliului de etică al instituției. Direcția generală educație tineret și sport Chișinău a prezentat rezultatele anchetei, iar ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a discutat direct cu un grup de părinți ai copiilor afectați.

Dosarul a fost transmis organelor de procuratură, care continuă investigarea circumstanțelor.

Ministerul condamnă ferm orice formă de violență în instituțiile educaționale și susține că protecția copiilor rămâne o prioritate. Autoritățile subliniază că astfel de cazuri nu sunt tolerate, iar măsurile aplicate vizează asigurarea unui mediu sigur în grădinițe.

În ultima ședința Consiliului de etică a Ministerului, din 30 aprilie, au mai fost examinate 12 sesizări ce țin de comportamentul cadrelor didactice și manageriale, inclusiv situații de abuz, discriminare sau încălcări ale drepturilor copiilor. Următoarea ședință este programată pentru 29 mai.