ALBASAT

Băncile și furnizorii de plăți, obligați să informeze clar despre comisioane: Parlamentul a votat o nouă lege în prima lectură

ActualitateSocietate

Prestatorii de servicii de plată vor fi obligați să ofere consumatorilor informații clare și standardizate despre comisioanele aplicate, potrivit unui proiect de lege votat în prima lectură de Parlament, transmite IPN.

Inițiativa a fost elaborată de Comisia Națională a Pieței Financiare și are drept scop creșterea transparenței pe piața serviciilor de plată, îmbunătățirea informării consumatorilor și facilitarea accesului echitabil la servicii financiare de bază. În prezent, informațiile despre tarife sunt publicate pe site-urile instituțiilor financiare, însă noul mecanism urmărește o prezentare unificată și mai ușor de comparat pentru consumatori.

Potrivit proiectului, înainte de semnarea unui contract pentru deschiderea unui cont de plăți, furnizorii vor fi obligați să ofere clienților un document standardizat cu detalii clare despre tarife și comisioane. De asemenea, utilizatorii vor primi gratuit o informare anuală privind costurile aplicate de prestatorii de servicii de plată, pentru a putea evalua mai ușor cheltuielile suportate.

Pentru a spori transparența, Comisia Națională a Pieței Financiare va crea o platformă online unde vor fi afișate serviciile și comisioanele practicate de diferiți furnizori, astfel încât clienții să poată compara ofertele disponibile pe piață. Proiectul mai prevede facilitarea schimbării conturilor de plăți și obligarea băncilor de a oferi conturi cu servicii de bază. Totodată, vor fi introduse sancțiuni pentru furnizorii care încalcă noile reguli, inclusiv avertismente, amenzi și măsuri executorii aplicate de autoritatea de supraveghere.

După adoptarea în lectura a doua, legea va intra în vigoare la 12 luni de la publicarea în Monitorul Oficial, iar anumite prevederi vor fi aplicate gradual, inclusiv în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.