ALBASAT
Разное

Topul țărilor cu cei mai mulți atei

Topul țărilor cu cei mai mulți atei

Gallup International a realizat, la sfârșitul anului 2016, un sondaj pe diverse teme, în care respondenţii au fost întrebați dacă sunt sau nu persoane religioase. Potrivit studiului publicat recent, mai bine de jumătate din populația planetei se declară religioasă.

Studiul, la care au participat 66.000 de persoane din 68 de țări, arată că 62% dintre respondenți se consideră religioși, 25% nu se consideră religioși și 9% spun că sunt atei. Potrivit Gallup, 74% din populația planetei crede că avem suflet, 71% dintre pământeni cred în Dumnezeu și 56% cred în Rai în timp ce 54% cred în viața de după moarte și puțin sub jumătate(49%) în existența iadului.

Pentru inceput, sa dam o definitie de unde provine ateismul.  Cuvântul „ateism” este format din două cuvinte grecești: prefixul „a” (care înseamnă „fără”) și sufixul „theos” (care înseamnă „zeu”). Astfel, un ateu este cineva care nu crede în existența zeilor – fără a fi necesar să creadă că zeii nu există, deoarece ateismul în sine este absența credinței (și crezării) în zei. Ateismul promovează etica și moralul fără a ȋnfricoșa cu o pedeapsă ulterioară, ci bazându-se strict pe produse ale rațiunii și gândirii libere și progresive.

Problema răului

„Problema răului” e probabil cel mai vechi și mai puternic argument al ateismului contra religiei. Pe scurt, existența răului în lume e incompatibilă cu existența unui Dumnezeu binevoitor, și e mai rezonabil să concluzionezi că Dumnezeu nu există decât că există dar nu face nimic să oprească Răul.

Cele mai religioase țări

Thailanda este cea mai religioasă țară, aproape întreaga populație (98%) declarându-se religioasă. Alături de Thailanda, țările care se remarcă ca fiind cele mai religioase sunt Nigeria (97%), Kosovo, India, Ghana, Coasta de Fildeș, Papua Noua Guinee (toate cu 94%), Fiji (92%), Armenia (92%) și Filipine (90%). România ocupă și ea un loc fruntaș în top, 89% dintre români spunând că sunt religioși.

Imagini pentru atei vs credinciosi

Țările cu cei mai mulți atei

China este țara cu cei mai multi atei – 7 din 10 chinezi spun că sunt atei.

– Atei (67%)

– Non-religioși (24%)

– Persoane religioase (9%)

Printre țările europene cel mai puțin religioase regăsim Suedia:

– Atei (18%)

– Non-religioși (55%)

– Persoane religioase (27%).

Si in Cehia numarul persoanelor religioase este destul de mic:

– Atei (25%)

– Non-religioși (47%)

– Persoane religioase (28%).

In Marea Britanie persoanele religioase sunt de asemenea intr-un procent foarte mic de 31%:

– Atei (11%)

– Non-religioși (58%)

– Persoane religioase (31%).

Prin urmare, constatam ca in tarile puternic industrializate din Europa Occidentala, procentul estimat de atei si necredincioși este până la 73% în Suedia, 80% în Danemarca, 72% în Norvegia și 60% în Finlanda. Dintre tarile asiatice, Japonia – intre 64% și 65% de japonezi sunt atei, agnostici, sau nu cred într-un Dumnezeu.

Datorita progresului tehnologic si economic numarul de atei a crescut considerabil.  Europa de Vest este regiunea cu cel mai mare procent de atei din lume. Aici credincioșii reprezinta 43%, aproape la fel ca în Oceania (44%). Franța, țară laică prin constituție, se încadrează în medie, cu 40% dintre subiecți declarându-se religioși. Situația se modifică profund în Marea Britanie, Spania, Germania, Olanda sau Suedia, unde numărul ateilor este covârșitor.

În schimb in România doar 3% dintre cetățeni se declară atei,  8% nu sunt religioși, iar 89% dintre români spun că sunt religioși.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

 

Leave a Comment