ALBASAT
Actualitate

Creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sf. Maria Magdalena și Sf. Mucenic Foca

Creștinii ortodocși care se conduc de calendarul iulian îi sărbătoresc vineri, 4 august, pe Sfântul mucenic Foca și pe Sfânta Maria Magdalena. Enoriașii care poartă numele celor doi sfinți își sărbătoresc onomastica, iar unii hramul casei.

Biserica spune că Maria Magdalena este mironosița care prima s-a învrednicit să îl vadă pe Hristos înviat din morți. Prin credința pe care a îmbrățișat-o, a renunțat la trăirea în păcat. În această zi, la unele biserici se săvârșește Taina Sfântului Maslu, prin care îi cerem lui Dumnezeu iertarea păcatelor, tămăduirea bolilor trupești și sufletești, prin rugăciunea Mariei Magdalena.

Vineri este prăznuit și Sfântul mucenic Foca, care cu moartea sa l-a preamărit pe Mântuitor. Oamenii leagă de această sărbătoare fenomene cum ar fi incendiile sau alte calamități. De fapt, însă Sfântul mucenic nu are nicio legătură cu aceste întâmplări.

Biserica spune că sărbătorile sunt un prilej de meditație, de recreare, nu sunt un motiv de beție. Sărbătorile sunt un motiv de împlinire pentru viața veșnică, pentru relația cu Dumnezeu.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Related posts

Aderarea la UE nu mai e vis, e un proces real

AlbasatTV, Nisporeni

Poliția din Nisporeni, cu ochii pe conducătorii căruțelor, motocultoarelor și tractoarelor

AlbasatTV, Nisporeni

Centenar și sfințire în Chilișoaia: o jumătate de veac de credință la biserica „Acoperământul Maicii Domnului”

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment