ALBASAT
Actualitate

Marea Eclipsă Americană: Spectacol rar de 2 minute şi 40 de secunde

Statele Unite ale Americii aşteaptă prima eclipsă totală de soare după 99 de ani, care va dura două minute şi 40 de secunde şi care va putea fi văzută de milioane de locuitori din Vestul până în Estul ţării, de-a lungul unui coridor de 4.000 de kilometri lungime şi 113 kilometri lăţime, ce traversează 14 state americane. O eclipsă parţială va putea fi văzută în 48 de state americane.

A 11-a eclipsă totală de Soare din secolul 21

Marea Eclipsă Americană este cea de-a 11-a eclipsă totală de Soare din secolul 21, dar a 13-a trecere a umbrei Lunii peste Pământ, în acest secol. O eclipsă de Soare se produce când Luna trece între Pământ şi Soare, ceea ce întunecă total sau parţial Soarele văzut de pe Pământ.

Această eclipsă face parte din seria Saros 145, cea care a produs şi Eclipsa de Soare din 11 august 1999, care a traversat Oceanul Atlantic de Nord, Europa (în România, la Ocnele Mari producându-se faza maximă) şi Asia. Ea ar putea să egaleze, în număr de observatori, recordul absolut al „eclipsei eurasice” din august 1999, cât şi al celei din 22 iulie 2009.

Următoarea eclipsă solară totală se va produce pe 2 iulie 2019 şi va fi vizibilă deasupra Oceanului Pacific.

Punctul de maximă vizibilitate a eclipsei – faza de eclipsă totală – va avea loc la ora 20.43, ora României. Ultima dată când o eclipsă a fost văzută de-a lungul Pacificului până la Atlantic a fost pe 8 iunie 1918, când o eclipsă totală a fost vizibilă din Washington până în Florida.

Au fost planificate căsătorii care să coincidă cu marele moment, expediţii cu canoe şi chiar o transmisie în direct a hit-ului „Total Eclipse of the Heart”, cântat de britanica Bonnie Tyler.

„O mare parte a populaţiei va putea să vadă cu uşurinţă eclipsa”, a spus pentru AFP James Webb, de la Universitatea din Florida. „Pentru că tot sunt mulţi cei care neagă astăzi ştiinţa, aceasta va fi ocazia de a le arăta ceea ce ştim cu adevărat despre sistemul solar”, a subliniat el.

O eclipsă parţială va putea fi vizibilă luni, de pe coasta de nord-vest a Statelor Unite, puţin după ora locală 16.00. Ea va deveni totală trecând pe deasupra coastei Oregonului, la ora locală 17.16, apoi va urma traiectoria diagonală până la ora 18.48, în Carolina de Sud, pe coasta Atlanticului, în sud-estul ţării.

Fenomenul va fi vizibil şi în Europa

Fenomenul complet va fi văzut pe această traiectorie, dar o eclipsă parţială se va vedea şi mai departe. În Nord, ea poate fi zărită până în provincia canadiană Alberta şi în Sud, până în Brazilia, dacă vremea o va permite. Chiar şi britanicii şi francezii care locuiesc în vestul ţării vor surprinde o mică parte din eclipsă la apus.

În Europa, eclipsa va fi vizibilă în Europa de Nord-Vest în cursul serii sau la apusul Soarelui. Doar în Islanda, Scoţia şi în Irlanda eclipsa va putea fi văzută de la început până la sfârşit. În restul Regatului Unit, în Norvegia, în Ţările de Jos, în Belgia, în Franţa, în Spania şi în Portugalia, eclipsa va fi vizibilă doar înainte de apusul Soarelui.

Acoperirea parţială va atinge, pe insula São Miguel din Azore, circa 28%, la Madeira circa 33%. În Las Palmas circa 40% poate fi obţinută la apusul Soarelui. Pe coasta de vest a Peninsulei Iberice o acoperire între 13% şi 22%, în Nord şi în Sud, este atinsă la apusul Soarelui. Pe coasta franceză a Atlanticului, acoperirea maximă este semnificativ inferioară, de circa 10%, pe coasta de vest a Insulelor Britanice, la fel. În Germania, începutul eclipsei poate fi văzut la apusul Soarelui la nord-vestul extrem, la Borkum şi doar în condiţii atmosferice perfecte.

Autorităţile avertizează

În faţa entuziasmului al astronomilor amatori, autorităţile atrag atenţia asupra pericolelor, căci razele soalre pot arde retina. Cei care vor privi trebuie să poarte ochelari speciali, nu doar simpli ochelari de soare.

„100 de milioane de oameni vor urmări eclipsa, dar pericolele la care sunt expuşi dacă privesc direct Soarele sunt reale şi serioase”, a avertizat Vincent Jerome Giovinazzo, directorul secţiei de Oftalmologie de la spitalul Universităţii Staten Island. „Sechelele pot fi permanente”, a explicat el pentur AFP.

După mai multe alerte false privind apariţia pe piaţă a ochelarilor contrafăcuţi, autorităţile au pus în gardă consumatorii cu privire la accesoriile care nu corespund normelor ISO-12312-2. Cei care preferă să nu observe direct Soarele îşi pot fabrica proiectoare din hârtie sau carton pentru a vedea imaginea retransmisă a fenomenului.

Cercetătorii şi cetăţenii simpli sunt încurajaţi să înregistreze sunetele de ambianţă înainte, în timpul şi după fenomen, pentru proiectul Eclise Soundscapes, care le va permite nevăzătorilor „să audă şi să simtă calităţile fizice ale eclipsei”.

Şi pentru cei care nu se află pe traiectoria eclipsei, NASA a pregătit transmisii în direct întreaga zi pe site-ul nasa.org, care vor fi difuzate şi pe un ecran în Times Square din New York.

Între 1,85 de milioane şi 7,4 milioane de persoane vor călători pe traiectoria eclipsei totale, ceea ce va crea ambuteiaje şi accidente, potrivit site-ului Great American Eclipse.

Un motel aflat de-a lungul autostrăzii din aproierea oraşului Casper, din statul Wyoming – unul dintre locurile alese de observare – a rezervat ultima cameră cu mai mult de 2.100 de dolari încă de joi, scrie dailymail.co.uk.

Eclipsa totală de Soare este o bună ocazie pentru oamenii de ştiinţă pentru a observa coroana solară, care este mai uşor de studiat când Soarele este acoperit în întregime de Lună.

În epoca telefoanelor inteligente, milioane de persoane aşteaptă să înregistreze şi să fotografieze eclipsa.

Cercetătorul Donald Liebenberg, în vârstă de 85 de ani, de la Clemson University din South Carolina, a văzut 26 de eclipse până acum şi spune că fiecare este unică. „Când am văzut-o pe prima am fost impresionat de faptul că temperatura a scăzut şi cerul s-a înegrit iar păsările s-au întors în cuiburi”, a declarat el pentru AFP. „Sunt impresionat de faptul că şi babilonienii erau capabili să prezică momentul şi locul apariţiei unei eclipse”.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Montana în colaborare cu NASA va participa la Proiectul Space Grant Ballooning prin care vor fi înălţate 50 de baloane umplute cu heliu la 30 de kilometri altitudine pentru a capta şi transmite pe Pământ imagini foto-video cu eclipsa totală care traversează ţara în 21 august.

 

viewscnt

Related posts

ONG-urile de media îndeamnă candidații la prezidențiale să adopte o conduită adecvată în raport cu jurnaliștii

AlbasatTV, Nisporeni

Șapte ani de închisoare pentru exploatarea sexuală a unei femei în Dubai

AlbasatTV, Nisporeni

Numărul cazurilor de COVID-19 a crescut cu 30%

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment