Luna va dispune de prima reţea de comunicaţii 4G în 2019, transmite agenția Xinhua.
Reţeaua de comunicaţii 4G va urma să susţină această misiune concepută de PartTimeScientists (PTScientists), o companie spaţială privată cu sediul în Berlin care intenţionează să lanseze un modul de aselenizare şi două rovere către Lună cu ajutorul rachetei Falcon 9 a SpaceX.
PTScientists şi-a luat angajamentul să contribuie la reducerea costurilor explorării spaţiale şi la democratizarea accesului pe satelitul natural al Pământului, precizează sursa citată.
Misiunea pe Lună va avea în prim-plan explorarea suprafeţei acesteia, studierea zonei în care au aselenizat astronauţii misiunii Apollo 17 în decembrie 1972 şi examinarea stării în care se află vehiculul abandonat de aceştia acum peste 40 de ani.
Nokia va dezvolta un echipament de reţelistică ultra-compact despre care se crede că va fi cel mai uşor conceput vreodată – aproximativ un kilogram.
Reţeaua va permite modului PTScientists să transmită înregistrări video în timp real de pe suprafaţa Lunii către publicul de pe Pământ şi va facilita comunicaţiile între modul şi rovere.
Tehnologiile de comunicare utilizate anterior în timpul misiunilor de explorare a Lunii, precum radio-ul analogic, consumă o cantitate însemnată din rezervele de energie şi necesită menţinerea roverelor în poziţie staţionară.
„Cel mai important lucru despre aceasta… este că economiseşte atât de multă energie, şi cu cât consumăm mai puţină energie ca să trimitem date, cu atât mai multă ne rămâne pentru ştiinţă!”, a declarat Robert Bohme, director executiv şi fondator al PTScientists.
Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.