ALBASAT
Societate

A fost aprobat un nou studiu clinic destinat tratamentului infecției COVID-19

Comisia Medicamentului pe lângă Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale a aprobat cel de-al treilea studiu clinic destinat tratamentului infecţiei COVID-19. Este un studiu internaţional, care se desfăşoară în paralel în 35 de centre din Uniunea Europeană și SUA, transmite IPN.

Inițiator și coordonator al acestor studii este Universitatea Stanford din Statele Unite, producătorii medicamentului fiind două companii farmaceutice germane. Conform AMDM, preparatul are o acțiune antivirală, fiind un compus nou, care și-a demonstrat eficacitatea și siguranța la dozele de cercetare administrate la pacienții diagnosticați cu infecția COVID-19 (gravitate moderat-severă).

În Republica Moldova, studiul clinic se va desfășura în trei centre de studiu din cadrul Spitalului de boli infecțioase „Toma Ciorbă”, la inițiativa „Clinical Trial Center SRL”, România.

Toate studiile clinice desfășurate în Republica Moldova sunt efectuate sub supravegherea și evaluarea Comitetului Național de Expertiză Etică a Studiului Clinic pe lângă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Related posts

Un bărbat și-a împușcat fiul și nora la Dondușeni

AlbasatTV, Nisporeni

120 человек излечились от COVID-19 на дому

Albasat

Wizz Air anunță noi protocoale: Pasagerii sunt obligați să poarte măști în timpul zborurilor

Albasat

Leave a Comment