Unul dintre directorii adjuncți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost reținut astăzi, 15 februarie. Informația a fost confirmată pentru IPN de către purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Emil Gaitur.
„Confirmăm faptul că Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale întreprinde un șir de acțiuni active pe dosarul în privința angajaților Administrației Naționale a Penitenciarelor. Cu amănunte vom reveni”, a mai spus Emil Gaitur.
Reținerea directorului adjunct al ANP, Serghei Demcenco, ar fi avut loc în dosarul în care figurează 12 persoane suspectate de comiterea unui șir de escrocherii prin însușirea mijloacelor financiare de pe cardurile bancare ale cetățenilor. Potrivit poliției, doi dintre suspecți – presupuși organizatori – își ispășesc pedepsele în locurile de detenție, iar un alt suspect deține funcție de conducere în unul din penitenciarele din țară. Presa a scris că ar fi vorba despre șeful Penitenciarului nr. 18.
Contactat de IPN, Serviciul mass-media al ANP, nu a răspuns la telefon.
- Moldova va crea rezerve strategice de carburanți pentru situații de criză
- Numărul rachetelor antigrindină utilizate în Moldova a scăzut de peste trei ori în ultimii ani
- Povara financiară a sistemului medical trebuie redusă pentru angajați, director CNAM
- Maia Sandu, la Strasbourg: Moldova este pregătită să deschidă negocierile de aderare la UE
- Angajatorii din Nisporeni, invitați să susțină noua generație de profesioniști

