Directorul școlii sportive din Nisporeni, Grigore Brașoveanu, a trecut la cele veșnice. Anunțul a fost făcut de Federația de Haltere din Moldova, care a venit și cu un mesaj de condoleanțe.
„Dragi prieteni, din păcate veștile proaste au zguduit lumea sportului din Moldova. Antrenorul emerit, membru al executivului FHM, domnul Brașoveanu Grigore s-a stins din viața. Domnul Grigore lasă un gol în halterele moldovenești care va fi imposibil de umplut. Federația de Haltere din RM transmite cele mai profunde condoleanțe familiei. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în mesajul Federației.
Și autoritățile locale au transmis mesaje de condoleanțe. „A trecut la cele veșnice directorul Instituției Publice Școala de Sport din or. Nisporeni, dnul Grigore Brașoveanu, antrenor emerit al Republicii Moldova. Pe parcursul vieții s-a remarcat, prin activitatea sa, atât în țară, cât și peste hotarele ei, ducând faima raionului în toată lumea sportului.
Consiliul raional Nisporeni, transmite condoleanțe familiei, prietenilor, colegilor cu trecerea în neființă a acestui brav om care va rămâne mereu o amintire frumoasă și o prezență eternă”, a transmis președintele raionului Nisporeni, Vasile Mărcuță.
„A plecat un Om care a fost Vital necesar orașului nostru, consilierul orășenesc, Cetățeanul de onoare al orașului Nisporeni, directorul Școlii de Sport, liderul de opinie, Prietenul și Părintele multor generații de copii dnul Grigore Brașsoveanu! O pierdere incomensurabilă, o durere adâncă ne încearcă în aceste clipe. Sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor cărora le va lipsi foarte mult!”, a transmis primăria orașului Nisporeni.
Grigore Brașoveanu avea vârsta de 68 de ani. Datorită lui, numele sportivilor moldoveni au răsunat la nivel mondial, iar sportivii antrenați de el au adus acasă premii de valoare.
- Guvernul propune TVA diferențiat pentru energia electrică și gazele naturale
- Conferința de presă de prezentare a principalelor prevederi ale politicii fiscale pentru anul 2027
- BNM majorează rata de bază pentru principalele operațiuni de politică monetară la 7,5%
- USM a lansat prima ediție online a Universității de vârsta a treia
- Fracțiunea PAS are doi deputați noi. Curtea Constituțională le-a validat mandatele

