ALBASAT
Fără categorie

Accident cu doi morți, la Sângerei

Un tânăr de 30 de ani a murit după ce a ajuns cu automobilul într-un copac de pe marginea drumului. În urma impactului s-a stins și o femeie, pasager de ocazie. Accidentul s-a produs astăzi, 5 iulie, în raionul Sângerei.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Sângerei, Ina Moscaliuc, a declarat pentru IPN că accidentul s-a produs în jurul orei 12.00, în apropierea satului Lipovanca. S-a stabilit că șoferul, care este din satul Copăceni, se deplasa spre Bălți. Într-un moment, acesta a pierdut controlul volanului, a derapat și s-a răsturnat în afara părții carosabile, lovind un copac.

Impactul a fost fatal pentru șofer. În automobil se mai aflau, în calitate de pasagere de ocazie, o femeie de 40 de ani și fiica ei de 12 ani, care sunt din orașul Sângerei. Femeia a murit pe loc, iar copila a fost transportată la spital, în secția reanimare.

Related posts

Mii de copii din satele Moldovei vor avea acces la programe extrașcolare, cu sprijinul UE

AlbasatTV, Nisporeni

Vremea se încălzește în următoarele zile. Duminică încep ploile

AlbasatTV, Nisporeni

UE reafirmă suveranitatea Groenlandei, pe fondul intenției SUA de a prelua controlul insulei

AlbasatTV, Nisporeni

Ceață densă și risc de ghețuș pe drumurile naționale: intervenții în peste 20 de regiuni

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 23.01.2026

AlbasatTV, Nisporeni

Primul bilanț oficial al victimelor din Iran, după represiunea protestelor

AlbasatTV, Nisporeni

Euro domină piața valutară din Moldova. Dolarul urmează în top, hrivna și rubla – la coadă

AlbasatTV, Nisporeni

Trump renunță la taxele vamale anunțate pentru opt țări europene

AlbasatTV, Nisporeni

Acces facilitat la servicii publice, prin noul portal evo.gov.md

AlbasatTV, Nisporeni

Fostul consilier prezidențial, Serghei Mișin, reținut de FSB la Moscova. E suspectat de spionaj

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment