ALBASAT
Разное

Accident cu doi morți și patru răniți la Edineț

Două persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost internate în stare gravă la spital în urma unui accident produs miercuri seara, 25 septembrie, în apropierea localității Alexăndreni, raionul Edineț.Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Edineț, Svetlana Talpă, a declarat  că o tânără de 26 de ani, care conducea un automobil de model BMW, a pierdut controlul volanului și s-a ciocnit lateral cu un alt automobil, de model Volkswagen. Acesta circula regulamentar, din direcția orașului Edineț.Ca urmare a impactului, șoferul de 41 de ani din Volkswagen, în care nu se afla niciun pasager, a decedat pe loc. La fața locului a fost nevoie de intervenția salvatorilor pentru descarcerarea persoanelor din celălalt automobil.Tânăra de 26 de ani, care a provocat accidentul, a ajuns la spital în comă. Trei pasageri, cu vârstele cuprinse între 22 și 26 de ani, au suferit traumatisme cranio-cerebrale și politraumatisme, unul dintre ei fiind la fel în comă. Al patrulea pasager, un tânăr de 24 de ani, s-a stins în secția reanimare.Pe cazul dat a fost pornită cauza penală.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/
https://vk.com/id524319409
https://ok.ru/profile/564484387545
https://twitter.com/AlbasatL/
https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/
Source: albasat.net

Leave a Comment

Fără categorie

Accident cu doi morți și patru răniți la Edineț

Două persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost internate în stare gravă la spital în urma unui accident produs miercuri seara, 25 septembrie, în apropierea localității Alexăndreni, raionul Edineț.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Edineț, Svetlana Talpă, a declarat  că o tânără de 26 de ani, care conducea un automobil de model BMW, a pierdut controlul volanului și s-a ciocnit lateral cu un alt automobil, de model Volkswagen. Acesta circula regulamentar, din direcția orașului Edineț.

Ca urmare a impactului, șoferul de 41 de ani din Volkswagen, în care nu se afla niciun pasager, a decedat pe loc. La fața locului a fost nevoie de intervenția salvatorilor pentru descarcerarea persoanelor din celălalt automobil.

Tânăra de 26 de ani, care a provocat accidentul, a ajuns la spital în comă. Trei pasageri, cu vârstele cuprinse între 22 și 26 de ani, au suferit traumatisme cranio-cerebrale și politraumatisme, unul dintre ei fiind la fel în comă. Al patrulea pasager, un tânăr de 24 de ani, s-a stins în secția reanimare.

Pe cazul dat a fost pornită cauza penală.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/

Related posts

Teza de licență ar putea fi eliminată din cauza inteligenței artificiale

AlbasatTV, Nisporeni

Cod galben de ceață în toată țara

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 10.12.2025

AlbasatTV, Nisporeni

Stare de urgență în Lituania, din cauza baloanelor de contrabandă. Belarus neagă intervenția

AlbasatTV, Nisporeni

LIVE: Sprijin și comunitate – Lansarea Clubului Social pentru seniori la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 09.12.2025

AlbasatTV, Nisporeni

Șapte state UE cer aprobarea împrumutului de reconstrucție pentru Ucraina din activele rusești

AlbasatTV, Nisporeni

Noi medicamente compensate din 1 ianuarie 2026

AlbasatTV, Nisporeni

Bugetul de apărare al SUA, la un pas de votul în Congres. Pachetul include sprijin Ucrainei

AlbasatTV, Nisporeni

MEC va anula indemnizațiile viagere pentru sportivii care încalcă legislația antidoping

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment