Un accident grav s-a produs în această noapte în apropiere de localitatea Păruceni, raionul Nisporeni. Șoferul, fiind vizibil în stare de ebrietate, nu s-ar fi isprăvit cu controlul volanului și a derapat de pe traseu. În automobil se mai aflau alte patru persoane.
Solicitată de ALBASAT, Cristina Vicol, ofițerul superior de presă al Inspectoratului de Poliție Nisporeni, ne-a comunicat că la 11 mai 2021, aproximativ ora 03.00, pe traseul Nisporeni-Milești, în apropiere de satul Păruceni, r-nul Nisporeni, un tânăr de 26 ani, din r-nul Nisporeni, conducând un automobil de model Dacia Sandero, având viteză sporită, nu s-a isprăvit cu controlul volanului și a derapat de pe traseu, inversându-se. În automobil ca pasageri se aflau doi bărbați în vârstă de 27 și 30 ani, o tânără de 22 ani și o minoră de 15 ani, toți fiind locuitori ai r-nul Nisporeni.
În urma accidentului rutier atât șoferului cât și cei patru pasageri s-au ales cu răni ușoare și li s-a acordat ajutor medical la fața locului fără a fi necesar de a fi transportați la Spitalul Raional Nisporeni.
Șoferul, fiind vizibil în stare de ebrietate, a refuzat de a fi testat cu aparatul „Drager”.
Pe acest caz polițiștii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.