Ofițerii Serviciului Prevenție al Secției Situații Excepționale Nisporeni, de comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Nisporeni și Angajații Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei au mers în data de 20 ianuarie curent în localitățile Șișcani, Drojdieni si Odaia.
Responsabilii au discutat cu oamenii, au mers pe la casele acestora, au discutat cu autoritățile locale și cu agenții economici locali. Acțiunea a avut drept scop informarea populației în vederea prevenirii incendiilor, intoxicațiilor cu monoxid de carbon emanat de la utilizarea sobelor defecte și a altor situații excepționale.
Prioritar, în vizor au fost familiile social vulnerabile, numeroase și familii cu risc sporit de incendii sau intoxicații cu produse ale arderii.
Totodată, prin sistemul sonor al autospecialei de serviciu a fost difuzat spotul social ce prevede atenționarea populației pentru respectarea cerințelor securitate la exploatarea sobelor de încălzit.