ALBASAT
Societate

Adina Vălean: Există potențial de finanțare a modernizării căilor ferate

Uniunea Europeană investește în modernizarea căilor ferate întrucât reprezintă unul dintre mijloacele de transport cel mai puțin poluant. O spune comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean. Prezent la Chișinău, oficialul a menționat că Republica Moldova, aflându-se la intersecția dintre Uniunea Europeană și zona estică, ar trebui să investească în mecanismul de adaptare a materialului rulant la diferite ecartamente. În același timp, Adina Vălean a menționat că lipsa electrificării căii ferate a Republicii Moldova reprezintă o problemă, ce poate fi soluționată cu sprijinul partenerilor externi, notează IPN.

Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, spune că Republica Moldova ar trebui să vină cu proiecte concrete de modernizare a căilor ferate, întrucât acum Uniunea Europeană investește mult în acest mijloc de transport.

„Pentru modernizarea căii ferate există multă deschidere din partea Uniunii Europene și potențial mare de finanțare, întrucât este considerat unul dintre mijloacele de transport cel mai puțin poluant, dar, în același timp, Republica Moldova trebuie să se gândească la electrificare, aici calea ferată nu este electrificată, deci, acest aspect trebuie să facă parte din proiect”, a spus Adina Vălean, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la JurnalTV.

Potrivit Adinei Vălean, pentru Republica Moldova ar trebui identificate soluții tehnice, astfel încât la nivelul căilor ferate să fie asigurată conectivitatea atât cu Ucraina, cât și cu România, respectiv, Uniunea Europeană.

„Și în Uniunea Europeană în prezent avem 3 ecartamente, dar asta nu ne împiedică să colaborăm și statele fac investiții pentru adaptare. Sunt două posibilități: ori lucrezi la șină s-o faci dublă, ori recurgi la modalitățile de adaptare a materialului rulant la diverse ecartamente. Există soluții tehnice și inovatoare. Întrucât Republica Moldova este interesată să asigure o circulație în coridor și către Ucraina, adaptarea materialului rulant ar fi o soluție”, a mai spus Adina Vălean.

Lungimea totală a rețelei de cale ferată administrată de Calea Ferată a Moldovei  este de 1.232 kilometri dintre care 1.218 km reprezintă ecartament larg (sovietic) și doar 14 km – ecartament european. Primul segment de cale ferată cu ecartament european a fost dat în exploatare în 2013 și asigură conexiunea

Portului Internațional Giurgiulești cu România.

Related posts

Desemnarea înainte de termen a candidaților la alegerile locale poate afecta principiul egalității șanselor, Promo-LEX

AlbasatTV, Nisporeni

4 din 23 de concurenţi electorali au fost mediatizaţi în manieră neutră pe online, API

Albasat

Moldova a activat derogarea privind aplicarea Convenției Europene a Drepturilor Omului Chisinau

Albasat

Leave a Comment