Agenţia nucleară ucraineană a declarat vineri că înregistrează niveluri crescute de radiaţie la situl fostei centrale atomice de la Cernobîl, relatează Reuters.
Experţii societăţii Ekoţentr din Ucraina atribuie creşterea de radiaţii gamma în zona de excludere a centralei nucleare de la Cernobîl de răscolirea solului vegetal în urma presiunii exercitate de un mare număr de echipamente militare grele, a indicat pe Facebook Inspectoratul de stat pentru reglementare nucleară din Ucraina (SNRIU), citat de Ukrinform.
Sistemul automatizat de monitorizare a radiaţiilor din zona de excludere de la Cernobîl a înregistrat anterior o depăşire a nivelurilor acceptabile a radiaţiilor gamma, potrivit Ukrinform.
Consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak anunţase joi seara că armata ucraineană a pierdut controlul asupra centralei nucleare de la Cernobîl. De asemenea, el a spus că nu se cunoaşte starea instalaţiilor de la Cernobîl şi cea a depozitelor de deşeuri nucleare.
Starea instalaţiilor nucleare şi a altor obiective ale centralei nucleare de la Cernobîl este neschimbată, indicase anterior Inspectoratul de stat pentru reglementare nucleară din Ucraina, citat de Ukrinform.
Federația Rusă atacă Ucraina pe mai multe fronturi, după prima zi a invaziei bilanțul fiind unul tragic cu morți și răniți.
- GALERIE FOTO | Ultimul sunet de clopoțel la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Nisporeni
- Conducerea țării condamnă atacul cu dronă din Galați și își exprimă solidaritatea cu România
- Președintele României convoacă de urgență CSAT în urma atacului cu dronă din Galați
- Două persoane rănite la Galați, în România, după explozia unei drone care a lovit un bloc locativ
- Circa 3 800 de elevi vor primi nota 10 din oficiu la bacalaureat la Limba străină

