ALBASAT
Societate

Agenția Servicii Publice declară nul buletinul de identitate al lui Ilan Șor

Agenția Servicii Publice constată că atât buletinul de identitate al lui Ilan Șor, emis în 2012, cât și pașaportul, emis în 2010, au fost perfectate și eliberate cu încălcarea legislației, fiind întocmite în lipsa acestuia. Respectivele acte au fost declarate nule de drept și au fost anulate în baza unui ordin semnat de directorul ASP, astăzi, 9 noiembrie, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al ASP.

ASP a stabilit că imaginea facială, datele personale și semnătura olografă a lui Ilan Șor au fost utilizate din resursele informaționale ale Registrului de stat al populației în baza unui act perfectat în 2009, iar actele de identitate au fost înmânate unor persoane terțe, contrar prevederilor din Legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte.

Potrivit prevederilor Regulamentului cu privire la modul de perfectare şi eliberare a actelor de identitate ale Sistemului naţional de paşapoarte, la depunerea cererii pentru eliberarea buletinului de identitate, solicitantul trebuie să fie fotografiat în subdiviziunile teritoriale ale Ministerului Tehnologiilor Informaționale şi Comunicaţiilor sau misiunilor diplomatice, ori oficiilor consulare ale Republicii Moldova. Potrivit prevederilor Regulamentului, buletinul de identitate se înmânează titularului sau reprezentantului lui legal personal, contra semnătură, în organele competente.

Constatările ASP vin după ce instituția a făcut un control, urmare a sesizării Procuraturii Anticorupție privind respectarea procedurilor de eliberare a actelor de identitate lui Ilan Șor.

Related posts

Copilul de 6 ani cu degetele tăiate cu un topor este supus intervenției chirurgicale

Albasat

Un bărbat turc a fost reținut primind 7000 de euro de la un om de afaceri

AlbasatTV, Nisporeni

Пособия для участников боевых действий увеличатся в три раза

Albasat

Leave a Comment