ALBASAT
Fără categorie

Agenții economici care declară benevol contravențiile vamale nu vor fi trași la răspundere

Agenții economici care efectuează operațiuni de import pot să notifice în scris organul vamal în cazul în care au existat contravenții vamale, înainte de inițierea controalelor ulterioare, fiind astfel absolviți de eventuale sancțiuni. Aceste aspecte sunt conținute într-o serie de modificări legislative, promovate de autoritatea vamală.

Șeful Direcției control juridic și executare silită din cadrul Serviciului Vamal, Adrian Morărescu, a precizat pentru IPN că controalele ulterioare pot fi executate în două moduri. Pe de o parte, se poate face o reverificare a declarațiilor vamale sau se poate face un audit post-vamare.

Potrivit lui Adrian Morărașu, reverificarea declarațiilor vamale se poate face și la o perioadă îndelungată după ce a fost dată declarația vamală. Este mai mult un proces intern și se face fără participarea agentului economic. „Dacă agentul economic comunică organului vamal că au existat contravenții vamale înainte de această reverificare și plătește taxele aferente care au fost omise la verificarea vamală, atunci acesta nu va mai fi tras la răspundere contravențională și materială”, a spus Adrian Morărescu.

Potrivit acestuia, controalele ulterioare sunt executate în mod aleatoriu și au rolul de a preîntâmpina actele de corupție, care ar putea exista prin înțelegerea dintre agentul economic și angajatul care face vămuirea.

Auditul post-vamare este o altă parte a controlului ulterior, care, printre altele, presupune verificarea produselor aduse în Republica Moldova de către agenții economici și care nu pot fi vândute pe o perioadă de timp. „Dacă un agent economic a cumpărat un utilaj pentru a-l folosi într-o activitate proprie, prin auditul post-vamal este verificat ca utilajul respectiv să nu fie vândut înainte de perioada prevăzută de lege. Achiziționarea unor astfel de utilaje pentru interes propriu se face cu anumite facilități fiscale”, a precizat Adrian Morărescu.

Oficialul Serviciului Vamal a mai declarat că scopul acestor modificări legislative este de a sprijini operatorii economici implicați în comerțul exterior și de a evita actele de corupție printre angajații vămii.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/

Related posts

TikTok, interzis în Albania după uciderea unui adolescent: premierul acuză platforma de violență

AlbasatTV, Nisporeni

Măsura de licențiere a importurilor de culturi cerealiere și oleaginoase va fi prelungită, MAIA

AlbasatTV, Nisporeni

Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță

AlbasatTV, Nisporeni

Sportivi premiați la Gala Sportului 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Orașul Nisporeni primește sprijin financiar de la UNFPA

AlbasatTV, Nisporeni

Spectacol Teatralizat „Magia Crăciunului” la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul face ședință luni, în loc de miercuri

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 21.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Campania „Să citim împreună!” a atins cota de 22 000 de participanți

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment