ALBASAT
Societate

Agențiile de turism își adaptează ofertele turistice

În noua realitate configurată de pandemia COVID-19, agenții economici din domeniului turismului din Republica Moldova trebuie să-și ajusteze pachetele turistice conform cererii locale. Readaptarea ofertelor turistice, cu includerea noilor măsuri de siguranță, care permit realizarea călătoriilor au fost principalele subiecte abordate în cadrul webinarului „Pastila după COVID-19 – Răspunsuri la provocările turismului intern”, care a avut loc la inițiativa Agenției de Investiții în parteneriat cu Asociația Națională pentru Turism Receptor din Moldova, transmite IPN.

În cadrul evenimentului, Rodica Verbeniuc, director general al Agenției de Investiții, a declarat că situația epidemiologică din ţară este incertă și nu oferă o stabilitate. „Toți am trecut printr-un exercițiu de regândire a strategiilor. Odată ce turismul din țara noastră a fost axat cu precădere pe cel emițător și receptor, am reconsiderat criza pandemică drept oportunitate pentru a veni cu un sprijin sistemic pentru relansarea turismului intern. Astfel, în cadrul campaniei naționale #NeamPornit, am elaborat instrumente în susținerea agențiilor de turism și prestatorilor de servicii turistice, pentru a-și reactualiza produsele, a le ajusta preferințelor și posibilităților cetățenilor noștri, generând un consum intern sporit”, a spus Rodica Verbeniuc.

„Magenta Consulting” a prezentat rezultatele sondajului național, realizat pe parcursul campaniei #NeamPornit, cu accent pe așteptările cetățenilor, cererea reală și oportunitățile din turismul intern. Studiul a arătat că 71% din moldoveni sunt interesați să viziteze destinațiile turistice autohtone, iar doi din trei respondenți preferă odihna activă. La studiu au participat peste două mii de respondenți, cu vârstele cuprinse între 25 și 55 de ani.

Dumitru Slonovschi, director „Magenta Consulting”, a menţionat că acesta este un studiu complet, care are concluzii interesante pentru agențiile de turism. „De exemplu, 56% din respondenți au copii, respectiv sunt interesați de călătorii cu activități pentru cei mici, iar o bună parte nu au automobil și agențiile de turism le pot acorda transport. De asemenea, e important de luat în considerare că mulți nu știu unde pot merge și consideră că nu au ce vizita în Republica Moldova, de aceea trebuie de pus mai mult accent pe informare și promovare”, a spus Dumitru Slonovschi.

Alexandrina Banari, reprezentant al agenției de turism „Visit Moldova”, a comunicat că propune turiștilor un șir de activități precum: kayaking pe râul Nistru, plimbările cu bicicleta, drumețiile în Codri și campingul în zone cu defileuri şi stânci. „Toate aceste activități sunt completate cu excursii la vinării, muzee sau pensiuni, pentru ca turiștii locali să aibă parte de un program complex, interesant și memorabil”, a adaugat aceasta.

„Azbuca Travel” este unica agenție de turism care s-a orientat pe călătoriile virtuale, sonorizate cu istorii și legende specifice locațiilor prezentate. Fiodor Evstigneev, reprezentantul agenției, a menţionat că oamenii sunt gata să plătească pentru o experiență unică, care să le dezvăluie o nouă Moldovă, să ofere sens și context locațiilor pe care le vizitează.

Campania națională #NeamPornit a fost inițiată la sfârșitul lunii aprilie de către Agenția de Investiții, partener de dezvoltare al sectorului turismului și care promovează Moldova drept o destinație turistică cu experiențe autentice și neexplorate.

Related posts

Trei formațiuni politice ar accede în Parlament dacă duminică ar avea loc alegeri

AlbasatTV, Nisporeni

Igor Dodon nu va promova Legea ONG-urilor. „Acest ping-pong poate dura foarte mult”

Albasat

Cursul valutar oficial la 01.12.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment