ALBASAT
Actualitate Societate

AIPA a acordat subvenții agricultorilor de 600 de milioane de lei, de la începutul anului

În primele cinci luni ale anului, pe conturile agricultorilor au fost debursați peste 600 milioane de lei, ceea ce constituie circa 40% din valoarea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, pentru mai bine de 2800 de producători agricoli. Situația este similară cu perioada ianuarie-mai a anului 2022. Cifrele au fost prezentate de către directorul interimar al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), Diana Coșalîc, în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.

Banii au fost îndreptați spre achitarea a peste 460 de milioane de lei subvenții post-investiționale, lansarea a 30 de start-upuri pentru care s-au alocat circa 12 milioane de lei, dar și implementarea a 110 proiecte ce contribuie la dezvoltarea localităților rurale, în sumă de aproximativ 89 milioane de lei. De asemenea, s-au alocat bani pentru funcționarea a 37 Grupuri de Acțiune Locală și implementarea a 250 proiecte investiționale, în sumă de peste 17 milioane de lei, dar și pentru contribuția statului la Fondul Național al Viei și Vinului – circa 20 de milioane de lei.

Potrivit directorului interimar AIPA, agricultorii sunt interesați să dezvolte infrastructura post-recoltare și procesare, să procure tehnică și utilaj agricol. Totodată, aceștia solicită rambursarea ratei la creditele accesate, sunt preocupați de revitalizarea sectorului zootehnic, de înființarea, modernizarea plantațiilor multianuale și defrișarea celor neproductive.

În anul 2022, AIPA a recepționat un număr record de peste 16 mii de cereri pentru acordarea sprijinului financiar.

Related posts

CEC respinge înregistrarea grupului de inițiativă pentru desfășurarea unui referendum

AlbasatTV, Nisporeni

Antreprenorii din Republica Moldova sunt așteptați la Forumul Economic de la Arad

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 28.03.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment