Compania aeriană Air Moldova anunță că sistează zborurile până pe data de 16 august inclusiv. Pasagerii vor primi notificare la adresele de email cu opțiunile de rambursare și rebooking, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă, compania precizează că rambursările pentru zborurile anulate se procesează în continuare. Pasagerii care au procurat biletele online pe site-ul companiei vor primi rambursarea la solicitare pe cardul cu care a fost achitat biletul. Pasagerii care au procurat bilete prin intermediul agențiilor vor putea primi rambursarea în numerar sau pe card odată cu reluarea activității comerciale și operaționale a companiei.
Air Moldova a început să anuleze zboruri din luna martie. Din 2 mai a suspendat operarea tuturor zborurilor și vânzarea biletelor.
- Cod galben de vânt puternic: rafalele vor ajunge până la 74 de kilometri pe oră
- Angajații din educație și știință ies miercuri la protest. Ei cer majorările salariale promise de la 1 septembrie
- Ratele oficiale de schimb pentru 18 august 2026
- Explozie în extravilanul localității Talmaza, raionul Ștefan Vodă. Poliția suspectează impactul unui aparat de zbor
- SMS-uri false în numele Poliției. Cetățenii sunt îndemnați să nu acceseze linkurile

