Militarii din cel de-al 19-lea contingent al Armatei Naționale detașat în operația de menținere a păcii KFOR și-au încheiat misiunea în Kosovo. Cu ocazia revenirii, la Tabăra Militară 142 a fost organizată o ceremonie. Ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, a apreciat înalt profesionalismul contingentului moldovenesc în aria de responsabilitate în cadrul Comandamentului Regional Vest. La eveniment, pacificatorii au fost decorați cu diplome și medalii pentru prestația excelentă pe perioada mandatului, transmite IPN.
Timp de șase luni, cei 41 de militari au executat misiuni de pază și apărare a obiectelor de infrastructură de importanță strategică, misiuni de asigurare a securității bazei „Camp Vilaggio Italia”, inclusiv a Mănăstirii Visoki Dečani, precum și de cercetare de geniu și depistare a obiectelor explozive în aria de responsabilitate.
Pacificatorii moldoveni participă în cadrul misiunii de menținere a păcii KFOR din anul 2014. Recent, Armata Națională a detașat cel de-al 20-lea contingent de pacificatori în misiunea de menținere a păcii KFOR din Kosovo.