Alertă cu bombă la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, unde astăzi are loc o nouă ședință în cauza penală în care bașcana Evghenia Guțul și Svetlana Popa sunt învinuite de finanțare ilegală a partidelor. Poliția examinează și versiunea că apelul a fost efectuat intenționat în acest context.
„Este vorba de un apel telefonic despre minarea Judecătoriei Buiucani. În acest moment, toate serviciile specializate acționează conform protocoalelor”, a precizat pentru IPN ofițerul de presă al Direcției de poliție a capitalei, Svetlana Scripnic.
Activitatea instanței a fost întreruptă. „Una dintre versiunile poliției este și faptul că intenționat s-a recurs la această acțiune, pentru a tergiversa procesul”, a precizat sursa citată.
Ședința de judecată în dosarul finanțare ilegală a partidelor politice sau a campaniilor electorale, încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale, în care sunt învinuite Evghenia Guțul și Svetlana Popa, a început la ora 10:30. Guțul a fost escortată la judecată, iar în fața instanței, tradițional, au venit susținătorii ei.