ALBASAT
Societate

Alexandr Stoianoglo va compărea în fața judecății pe alte trei capete de acuzare

A fost finalizată urmărirea penală în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, pe trei capete de acuzare. Este vorba despre abuz de serviciu, corupere pasivă și fals în declarații, transmite IPN.

Procuratura Generală precizează că este vorba despre eliberarea din detenție a condamnatului Veaceslav Platon și renunțarea ilegală la acuzare. Prejudiciul cauzat bugetului public național prin aceste acțiuni este în sumă de 869 milioane de lei. Corupere pasivă s-a manifestată prin primirea și acceptarea de bunuri și avantaje ce nu i se cuvin de la Veaceslav Platon în sumă de 63 milioane de lei.

Alexandr Stoianoglo ar fi comis  fals în declarații prin faptul că nu ar fi inclus intenționat în declarația de avere și interese personale a informațiilor soția sa, începând cu data de 5 ianuarie 2021 este unul din beneficiarii efectivi ai unei societăți înregistrate în Ucraina.

„Subsecvent, informăm că urmărirea penală este terminată și în privința a doi procurori din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale cărora le este incriminat că au acționat împreună și de comun acord cu procurorul general suspendat la eliberarea din detenție a condamnatului Veaceslav Platon și renunțarea ilegală la acuzare”, precizează instituția într-un comunicat de presă.

Procuratura Anticorupție efectuează în continuare urmărirea penală pe alte două cauze penale în care este vizat Alexandr Stoianoglo. Acestea se referă la abuzul de serviciu comis în calitate de ex-președinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, dar și cu privire la îmbogățirea ilicită a acestuia.

Alexandr Stoianoglo, care în prezent se află sub control judiciar, a fost reținut în octombrie anul trecut. Până acum a mai fost finalizată urmărirea penală pe un capăt de acuzare – depășirea atribuțiilor de serviciu. Procurorul general suspendat pledează nevinovat pe toate capetele de acuzare.

Related posts

Premierul lui Putin a anunțat că are coronavirus

Albasat

Școala profesională din Nisporeni a lansat un program de susținere a start-up-urilor inițiate de absolvenții lor

Albasat

1 mai – Ziua internațională a solidarității oamenilor muncii

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment