Alți trei învinuiți în dosarul înscenării violului în privința fostului polițist de frontieră, Gheorghe Petic, în octombrie 2018, au fost trimiși pe banca acuzaților. În perioada investigată, una din aceste persoane exercita funcție de conducere în Ministerul Afacerilor Interne. Alta era un apropiat al primei, iar a treia persoană era funcționar al Cancelariei de Stat, transmite IPN.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că urmărirea penală a fost pornită în 2019. Cauza a fost disjunsă de dosarul denumit generic „Direcția nr. 5 a Ministerului Afacerilor Interne”, pentru investigarea ei separată, după ce autoritățile au intrat în posesia înregistrărilor video pertinente. Învinuiții sunt din Chișinău, Orhei și Ungheni și au vârstele cuprinse între 39 și 52 de ani.
Procurorii îi învinuiesc de faptul că și-au folosit situația de serviciu și au înscenat infracțiunea de comitere a violului. Pe lângă abuz de serviciu, aceștia au comis și infracțiunea de încălcare a inviolabilității vieții personale, au organizat depunerea de către așa-zisa „victimă” a plângerii false și au determinat-o să facă declarații mincinoase.
Inculpații riscă închisoare pe un termen de la 3 la 8 ani.
Anterior procurorii PCCOCS au trimis pe banca acuzaților alți doi inculpați în acest dosar, iar investigațiile continuă și în privința altor persoane.
- TikTok, interzis în Albania după uciderea unui adolescent: premierul acuză platforma de violență
- Măsura de licențiere a importurilor de culturi cerealiere și oleaginoase va fi prelungită, MAIA
- Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță
- Sportivi premiați la Gala Sportului 2024
- Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024