Compania grecească Aegean Airlines va opera zboruri directe de pe Aeroportul Internațional Chișinău spre Atena, din 3 noiembrie. Andrei Popov, ambasador al Republicii Moldova în Grecia, a precizat pentru IPN că zborul durează mai puțin de două ore, iar costul biletului este de o sută de euro.
Aegean Airlines va opera două zboruri pe săptămână, marți și vineri, cu Airbus 320. Conform orarului, avionul va decola, în fiecare zi de vineri, de pe Aeroportul Internaţional Chişinău la ora 11.50 şi va ateriza la Atena la 13.45. Decolarea din Atena este stabilită pentru ora 9.10, iar aterizarea la Chişinău – 11.05.
În fiecare zi de marți, avionul va decola de pe Aeroportul Internaţional Chişinău la ora 18.35 şi va ateriza la Atena la 20.30. Decolarea din Atena este stabilită pentru ora 15.55, iar aterizarea la Chişinău – 17.50.
Solicitarea lansării zborurilor directe dintre Atena – Chișinău a fost făcută de către președintele Moldovei, Maia Sandu, în cadrul întrevederii cu premierul Greciei, Kyriákos Mitsotákis, la 22 august la Atena, discuție care a dat impulsul politic decisiv pentru decizia de lansare a zborurilor directe, menționează Ambasada Republicii Moldova în Grecia.
„Vom putea călători mai ușor pentru turism sau afaceri, iar moldovenii stabiliți în Republica Elenă vor putea călători mai des acasă să-și revadă familiile”, a spus președintele Republicii Moldova.
Șefa statului a mai subliniat că relațiile dintre ambele țări sunt foarte bune și a anunțat că, în curând, va fi deschisă o ambasadă a Greciei la Chișinău. De asemenea, statele vor semna Acordul de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere.
- Un bărbat din capitală a pierdut peste jumătate de milion de lei într-o escrocherie telefonică
- Guvernul din Afganistan a interzis funcționarilor publici și militarilor să utilizeze smartphone-uri
- Deputații ungari au votat în unanimitate să își reducă salariile cu 40%
- Fermierii din Fălești ies la protest cu tehnica și utilajele agricole
- Moldovagaz va asigura aprovizionarea regiunii transnistrene cu gaze naturale până la sfârșitul anului

