ALBASAT
Actualitate Societate

Amendat cu 70 de mii de lei pentru trafic de influență

Un bărbat a fost amendat cu 70 de mii de lei într-un dosar de trafic de influență. Cauza penală vizată a fost pornită de către Centrul Național Anticorupție în august 2021, transmite IPN.

Potrivit probelor administrate, ilegalitățile au fost admise în perioada septembrie-octombrie 2021. Inculpatul urmărea să obțină profit din tranzacțiile imobiliare, iar pentru aceasta a apelat la o altă persoană care avea influență asupra funcționarilor publici din cadrul Departamentului cadastru al Agenției Servicii Publice. Astfel, contra sumei de 2640 de lei, inculpatul a obținut documentele necesare, evitând procedurile legale și fără prezența fizică a solicitantului.

Urmărirea penală, efectuată sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii Anticorupție, a durat doi ani, iar datorită încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, judecarea cauzei a durat doar 7 luni. Cauza s-a aflat în examinarea unui judecător specializat doar o lună.

Recent instanța a recunoscut inculpatul vinovat de comiterea traficului de influență, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 70 de mii de lei.

Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău.

Related posts

Cursul valutar oficial la 03.06.2022

Albasat

13 303 contracte de locațiune, înregistrate la SFS în perioada ianuarie-iulie 2023

AlbasatTV, Nisporeni

Protest în ziua vizitei secretarului de stat al SUA. Organizatorii au fost escortați la Poliție

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment